Implicare activă a SC Gaz Est SA în informarea şi responsabilizarea elevilor vasluieni (galerie foto)
Peste 200 de elevi din ciclul primar, de la patru şcoli vasluiene, au aflat cum se desfăşoară activitatea unei companii
Citește mai multPeste 200 de elevi din ciclul primar, de la patru şcoli vasluiene, au aflat cum se desfăşoară activitatea unei companii
Citește mai multLa sfârșitul săptămânii, într-un interval de numai trei ore, polițiștii din Negrești au identificat în trafic 33 de conducători auto
Citește mai multUnul din patru furturi din locuinţă este favorizat de neglijenţă. In 2015 Poliţia Română a înregistrat 28.442 de furturi din
Citește mai multSăptămâna trecută, în municipiul Bacău, s-a desfăşurat Campionatul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de lupte full contact – Unifight 2016, unde
Citește mai multDe ieri în Centrul Civic al oraşului s-a deschis Târgul “Ouă încondeiate. Icoane”, unde expozanţi, atât din judeţ , cât
Citește mai multAseară, pe raza comunei Vinderei, a avut loc un accident de circulație soldat cu decesul unui tânăr în vârstă de
Citește mai multDuminică, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, toţi creştinii din lume prăznuiesc Floriile, când este retrăită Intrarea Domnului Iisus
Citește mai multTrafic întrerupt la această oră pe DE581, Crasna – Huşi – Albiţa, la intrarea în Huşi, din cauza unui TIR
Citește mai multPe data de 23 aprilie, militarii români sărbătoresc Ziua Forțelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,
Citește mai multLa iniţiativa Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu Vaslui, instituţie subordonată Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Citește mai multPatru autospeciale de pompieri, trei de la Detaşamentul Bârlad şi una de la Detaşamentul Vaslui au intervenit, în cursul acestei
Citește mai multCu două zile înainte de Florii, în foaierul Primăriei Vaslui. a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă plastică. Lucrările
Citește mai multÎn perioada 18- 20 aprilie 2016 s- au desfăşurat competiţiile sportive de baschet, volei, ştafete şi parcursuri aplicative, în cadrul
Citește mai multCopiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negreşti au primit astăzi, 22 aprilie, vizita poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie al
Citește mai multLa sfârşitul acestei sãptãmani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui organizeazã o nouã ediţie a Târgului
Citește mai multFetiţa de 4 ani, unul din cei doi copii dispăruţi marţi seară, a fost găsit cu câteva minute în urmă,
Citește mai multActivităţi diverse, atractive şi educative în „Săptămâna altfel” la Şcoala „Ştefan cel Mare” Vaslui. În timp ce elevii mai mari
Citește mai multElevii profesoare de limba rusă, Eugenia Creţanu (titulară la Şcoala Gimnazială “Vasile Pârvan” din Bârlad), au obţinut locuri fruntaşe la
Citește mai multFetița din fotografie se numește Olaru Adina Petronela, are vârsta de 4 ani și este din satul Micești, comuna Gherghești.
Citește mai multÎn weekend-ul care tocmai s-a incheiat, copiii de la Cercul de muzicã usoarã vocalã si instrumentalã de la Palatul Copiilor
Citește mai multEchipe de poliţie, jandarmi,pompieri şi ambulanţă au plecat la această oră câtre Miceşti, comuna Gherghești, unde sunt daţi dispăruţi doi
Citește mai multTrei tineri, din comunele Rebricea și Zăpodeni au fost reținuți de polițiști fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt și
Citește mai multUn șef de serviciu din cadrul Poliţiei ieşene este „în cărţi“ pentru a deveni adjunct al Inspectoratului de Poliţie Vaslui.
Citește mai multSâmbătă, 16 aprilie, Paula Seling a fost prezentă la Vaslui, ca invitat şi membru de onoare, la un bal caritabil
Citește mai multPentru apropiați el este ‘nea Ion’, dar pentru o lume întreagă a devenit povestea fascinantă, desprinsă parcă dintr-un film. Originar
Citește mai multUn conflict între soţul şi amantul unei femei a dus la decesul primului şi la sinuciderea celui de-al doilea. Aşa
Citește mai multUn spectacol inedit şi emoţionant a deschis sâmbătă, 16 aprilie, ce-a de-a IV-a ediţie a Simpozionului interjudetean „Grădiniţa mea-tărâm de
Citește mai multTerminarea lucrărilor demarate în două cartiere ale municipiului Vaslui, extinderea lucrarilor de canalizare, alimentare cu apă şi străzi în zonele
Citește mai multSâmbătă, 16 aprilie, vasluienii au putut admira, mai întâi în Centrul Civic, apoi într-o paradă pe străzile oraşului, câteva dintre
Citește mai multElevii Şcolii „Ştefan cel Mare” Vaslui au reuşit să obţină şi în acest an şcolar premii importante la concursurile naţionale
Citește mai multAstăzi, 14 aprilie a.c., poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice și poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de
Citește mai multCă drumurile din judeţ sunt proaste şi constituie mereu un subiect de campanie electorală, nu este un secret pentru nimeni.
Citește mai multPentru iubitorii de folclor, numele cântăreţei de muzică populară din Botoşani, Carman Cornaci este bine-cunoscut din apariţiile TV sau din
Citește mai multDe teamă să nu piardă puţinii medici pe care îi are, conducerea Spitalului Judeţean Vaslui s-a gândit să asigure transport
Citește mai multÎntrucât în ultimul timp au fost primite mai multe sesizari privind înșelăciuni prin metoda „accidentul”, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului
Citește mai multPrimul sportiv român de performanță descoperit dopat cu Meldonium vine din atletism. Fosta medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale –
Citește mai multÎn perioada 14-17 aprilie 2016, Europa caritabilă se va întâlni la Vaslui cu ocazia Congresului al –XVIII-lea al Kiwanis D.I.P.
Citește mai multMarele Trofeu al celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului-concurs de interpretare a cântecului popular românesc „Cântec drag din plai străbun”,
Citește mai multPatriarhia Română a precizat că preoţii pot candida, însă doar ca independenţi şi doar pentru calitatea de consilier local şi
Citește mai multUn vasluian de 35 de ani, Cătălin Şerban, îi învaţă pe copii, zi de zi, să devină mai buni, îi
Citește mai multAdministraţia locală a municipiului Vaslui se laudă că micul nostu oraş este printre cele mai frumoase şi mai curate oraşe
Citește mai multCopii cu dizabilităţi au dansat alături de copiii din şcolile de masă, au format împreună echipe şi au transmis un
Citește mai multEste anchetă pentru ucidere din culpă la Spitalul Municipal din Bârlad, unde o femeie de 73 de ani, diagnosticată greşit,
Citește mai multJoi, 7 aprilie, începând cu orele 1000, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui a desfășurat un exercițiu de cooperare
Citește mai multÎn perioada 18-19 aprilie, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistentã Educaţionalã (CJRAE) Vaslui organizeazã cea de-a XVII-a ediţie a Târgului
Citește mai multAvocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui minor din comuna Miclești, județul Vaslui, agresat sexual alți doi minori.
Citește mai multPatru cetăţeni italieni au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul
Citește mai multSecţiunea – Actori amatori Acest regulament se adresează interpreţilor şi grupurilor de actori amatori din ţară şi străinătate. Concursul este
Citește mai multA murit Alexandru Porumb, preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Vaslui. În vârstă de 86 de ani, liderul pensionarilor vasluieni
Citește mai multVineri, 1 aprilie 2016, a avut loc prima întâlnire din cadrul „Campaniei de Promovare a Ultimate Frisbee în liceele din
Citește mai mult