Acuzaţii de malpraxis la Bârlad
Este anchetă pentru ucidere din culpă la Spitalul Municipal din Bârlad, unde o femeie de 73 de ani, diagnosticată greşit, şi-a pierdut viaţa. Familia pacientei este hotărâtă să-şi caute dreptatea în instanţă. Rudele vor angaja un avocat pentru a da spitalul în judecată.
Femeia de 73 de ani a ajuns la spitalul din Bârlad cu dureri abdominale puternice. A fost internată la terapie intensivă.
„I-au stabilit un diagnostic cand a ajuns, au zis ca are enterocolită”, spune Dănuţ Mardare, fiul pacientei.
„A fost investigată iniţial în compartimentul de primire urgenţe. Ulterior, s-a decis internarea pe secţia de medicină internă, dar îngrijirile au necesitat secția de terapie intensivă”, afirmă Gabriela Daneș, director medical Spitalul Municipal Bârlad.
Şase zile a stat femeia în spital. Pe 24 martie, a încetat din viaţă. O zi mai târziu, fiul ei a hotărât să facă plângere la poliţie. Acum, poliţia are în lucru un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Am primit un diagnostic: şoc toxic septic, peritonită şi ulcer duodenal perforat care sunt lucruri care se pot salva”, adaugă Dănuţ Mardare, fiul pacientei.
„Putem vorbi de un diagnostic pus greşit în prima fază? Da, pentru că e o neconcordanță între diagnosticul din urma necropsiei şi stabilit în timpul internării, putem merge şi pe aşa ceva”, spune Sergiu Săvinescu, medic legist.
Şi Direcţia de Sănătate Publică Vaslui s-a autosesizat în acest caz.
„Am solicitat un punct de vedere al unităţii spitaliceşti. Vom transmite spre analiza cazul şi către Colegiul Medicilor. Nu este prima dată când ne confruntăm cu astfel de situaţii vis-a-vis de unitatea sanitară din Bârlad”, spune Mihaela Vlada, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.
Luna trecută, tot la spitalul Municipal din Bârlad, un bătrân de 70 de ani a aşteptat 17 ore să fie internat. În decembrie anul trecut, un copil de zece ani a murit, după ce a fost diagnosticat greşit. Avea meningită şi a fost tratat pentru o afecţiune digestivă. Tot anul trecut, un bătrân a murit pe stradă la o oră de la externare.
Sursa: Digi24