Rutiera în stradă! Peste 2300 de vehicule controlate și peste 1100 de amenzi

În perioada 16 – 24 ianuarie 2023, pe toate drumurile publice din județul Vaslui, polițiștii rutieri și de ordine publică ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, înregistrate la nivel județean.

În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, cei peste 195 de polițiști rutieri și 320 de polițiști de ordine publică (zilnic, în medie, au acționat 22 de polițiști rutieri și 36 de polițiști de ordine publică) au verificat peste 2300 de vehicule și legitimat peste 2600 de persoane. 

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 1.146 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 464.800 de lei, 1.067 de sancțiuni fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice). Dintre acestea, 428 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise iar 78 au fost aplicate pentru abateri săvârșite de pietoni.

De asemenea, au fost reținute 144 de permise de conducere și 48 de certificate de înmatriculare.

Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost depășirea limitei legale de viteză (90), conducerea sub influența alcoolului (14) și neacordarea de prioritate pietonilor (13).

Cu ocazia derulării acțiunilor, s-a constatat și săvârșirea a 10 infracțiuni la regimul rutier, respectiv”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”(6), ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”(3) și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”(1)

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”.Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

         Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.       De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Recomandăm conducătorilor auto:

–  să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;

–   să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;

–  să nu efectueze depăşiri riscante;

– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;

–  să conducă prudent în perioada sezonului rece;

–  să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;

–  să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;

– să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;

–  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;

– să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză sau alte cauze generatoare de accidente, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.