Printează acest articol Printează acest articol

„Bătrâne doamne”, au făcut paradă în centrul municipiului.

Sâmbătă, 16 aprilie, vasluienii au putut admira, mai întâi în Centrul Civic, apoi într-o paradă pe străzile oraşului, câteva dintre cele mai vechi maşini din judeţ, reunite într-un eveniment dedicat vehiculelor istorice, intitulat generic Expoziţia „RetroParada Primăverii”. Vedeta expoziţiei a fost un superb Austin Twelve din 1935. „Eu am cumpărat maşina cu două luni în urmă. Este perfect funcţională, are piesele originale, doar tapiţeria din piele roşie a fost refăcută exact pe modelul iniţial. Masina atinge un maxim de 60 de kilometri pe ora. Iniţial a fost folosită în Anglia, că taxi. Mulţi mă întreabă dacă nu o vând, dar, aşa cum unora le plac maşinile noi, cu mulţi cai putere, eu sunt îndrăgostit de această superbă maşină de epocă”, ne-a spus Lucian Doltu, proprietarul autoturismului.
“Pasiunea pe care o avem pentru automobilele de epocă ne reuneşte an de an într-un eveniment pe care îl aşteptăm cu toţii. Având experienţă ediţiilor anterioare, ştim că vasluienii sunt mari admiratori ai vehiculelor retro şi suntem încântaţi că şi anul acesta au venit foarte mulţi să se bucure şi să admire alături de noi o serie de modele unice”, a spus Radu Gorea, preşedintele Retromobil Club Vaslui.
Timp de două ore, vasluienii au avut ocazia să admire vehiculele retro, fără să rateze ocazia de a face cât mai multe fotografii.
Show-ul a fost organizat de Retromobil Club România, la nivel naţional, desfăşurându-se simultan în 21 de oraşe din ţară cu participarea a peste 1.000 de automobile, motociclete,
camioane şi autocare mai vechi de 30 de ani, atent conservate sau
restaurate de pasionaţi din întreaga ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.