Expozitie de artă plastică în foaierul Primăriei Vaslui
Cu două zile înainte de Florii, în foaierul Primăriei Vaslui. a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă plastică. Lucrările expuse reprezintă o parte dintre cele care participă la Concursul Naţional de artă plastică “Icoane şi îngeri”, organizat de Palatul Copiilor, Şcoala “Elena Cuza”, Şcoala Puşcaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Vaslui.
Manifestarea a ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi face parte din Proiectul Naţional “Icoane şi îngeri”.
“ Concursul este deja cunoscut la nivel naţional. Am ajuns la cea de-a şasea ediţie, iar de la an la an numărul participanţilor este în creştere. Avem lucrări din 19 judeţe, de la peste 60 de unităţi de învăţământ. Mă aşteptam ca participarea să fie aşa de mare”, a declarat Elena Fociak, organizator.
Pe lângă concursul de artă plastică, proiectul a mai avut două secţiuni. Este vorba despre concursul naţional de artă fotografică, aflat la prima ediţie şi care a adunat peste 200 de lucrări participante. Tot la prima ediţie s-a aflat simpozionul naţional “Educaţie şi educatori”, care a strâns peste 90 de lucrări ale cadrelor didactice, cu referire la semnificaţia unor sărbători creştine, rolul limbilor străine în viaţa de zi cu zi, metodele şi mijloacele utilizate în activitatea didactică şi activităţile extraşcolare şi modelele educaţionale de bună practică.
„Expoziţia, realizatã de copii talentaţi din toatã ţară, va rãmane deschisã pânã dupã Sãrbãtorile Pascale. Este o primã manifestare dedicatã Învierii organizatã de Primãria Vaslui, dar nu şi ultima, în zilele urmãtoare având loc şi alte acţiuni specifice acestei perioade. Parteneriatul nostru în organizarea Târgului de ouã încondeiate şi icoane şi un spectacol de Florii oferit vasluienilor, sunt doar douã din acţiunile imediat urmãtoare. Este o perioadã în care ar trebui sã fim cu toţii mai buni, aşa cã doresc tuturor multã linişte sufleteascã şi un Paşte fericit”, a spus primarul Vasile Pavãl.