Spitalului Judeţean Vaslui: Transport gratuit pentru medicii navetiști

De teamă să nu piardă puţinii medici pe care îi are, conducerea Spitalului Judeţean Vaslui s-a gândit să asigure transport gratuit celor care fac naveta. 30 de doctori din Iaşi au de astăzi la dispoziţie un microbuz oferit unităţii medicale de Consiliul Judeţean. Măsura vine ca o gură de oxigen pentru instituţia aflată într-o situaţie grea, din cauza deficitului de medici, de 40%.

Medicul Irina Gherman lucrează la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului din Vaslui de doi ani şi jumătate. În toată această perioadă, a fost nevoită să facă naveta din Iaşi, fie cu maşina personală, fie cu microbuze private. A primit cu entuziasm vestea că va avea la dispoziţie un microbuz de la spital, iar transportul va fi gratuit.

Sunt 600 de lei pe care nu-i mai cheltuim şi putem să-i folosim pentru altceva. Este o măsură foarte bună, ne ajută foarte mult”, spune ea.

30 de medici de la Spitalul Judeţean Vaslui, care locuiesc în Iaşi, vor putea ajunge la serviciu cu microbuzul oferit unităţii medicale de Consiliul Judeţean Vaslui.

„Nu mai avem stresul cu ce venim dimineaţa, cu ce plecăm. Este nemaipomenit”, spune el.

Este o soluţie la care ne-am gândit în disperare de cauză pentru că avem deficit de medici, iar unele specialități sunt chiar la pământ”, spune Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Din cele 210 posturi de medici disponibile la Spitalul din Vaslui, numai 129 sunt ocupate.

„Lucrează cu două linii de gardă şi medicii sunt obligaţi să facă 8,9 şi 10 gărzi. Sunt foarte epuizaţi atât psihic, cât şi fizic, mulți dintre ei îşi pun problema să renunţe”, spune Lelia Croitoru, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

De la începutul acestui an, Secţia de Oncologie a spitalului s-a închis, iar pacienţii sunt trimişi cu un alt microbuz al spitalului la Iaşi, pentru tratament.

Doctorii oncologi lipsesc şi am soţia pe care o duc la Iaşi. Vino la Vaslui, de la Vaslui, iar la Iaşi am plimbat-o”, spune soțul unei paciente.

Conducerea spitalului a oferit anul trecut cinci apartamente în Vaslui unor medici tineri din Iaşi, drept locuinţe de serviciu. Directorul unităţii medicale spune că va încerca şi în acest an o măsură similară. Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.