Distracție totală la Zilele Vasluiului (foto)

Atmosferă de vacanță și de sărbătoare la Vaslui, în ultimele patru zile. Competițiile sportive și acțiunile culturale au atras o mare categorie de vasluieni, așa cum s-a întâmplat și cu spectacolele artistice din Parcul Copou sau cu proiecțiile de filme de la Casa de Cultură.  Atracția cea mai mare a Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui au constituit-o însă, ca de fiecare dată, spectacolele susținute în fiecare seară. Voltaj,  Proconsul și Nicoleta Nucă au făcut ca seară de seară mii de vasluienii să iasă din case. Oamenii au cântat și au dansat, dar s-au bucurat din plin și de ce le-au oferit terasele amenajate în zona centrală unde cu greu se găsea câte un loc liber.  Sărbătorile orașului se vor încheia în această seară, rezervată muzicii populare și iubitorilor de folclor. Astfel, de la ora 20.00 vor urca pe scenă Grupul folcloric “Floarea dorului”, coordonat de prof. Adrian Călin, Ansamblul de dansuri JOC – coregraf Gheorghe Ilașcu, Orchestra de muzică populară “Rapsodia Vasluiului”- dirijor Cristian Năstase. De la ora 21.00, sunteți invitați la joc alături de Ansamblul de cântece si dansuri populare FLuieraș, condus de frații Stefăneț, de  Maria Dragomiroiu și de Dinu Iancu Sălăjanu. Zilele Vasluiului se vor încheia cu un spectacol, de lumini și cu un foc de artificii.

Cei care nu pot fi alături de noi, sunt invitați să urmărească pagina  https://www.facebook.com/www.ziaruldevaslui.ro/  unde, în măsura posibilităților, vom transmite imagini în direct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.