Printează acest articol Printează acest articol

Unirea, în amintirea Elenei Cuza

În 1909, Elena Cuza, retrasă la Piatra Neamţ, a fost vizitată de publicistul Vespasian Pella pentru o emoţionantă discuţie, la 50 de ani de la Unirea Principatelor, despre întronarea şi detronarea lui Cuza. Avea să fie ultimul interviu acordat de fosta Doamnă a României. Prin bunăvoința doamnei Marcela Isac, (autoarea monografiei ”Istoria Școlii Solești 1868-1950”) , reproducem un fragment din broşura „Convorbire cu M.Sa Doamna Elena Cuza”, publicată în 1909 şi aflată la de Muzeul Unirii Iaşi.

,, Sunt fericită când aud că țara sărbătorește Unirea și pe Cuza Vodă. Slăvindu-se pe cei de azi, actele mari și frumoase ale celor de eri și faptele lor vor fi slăvite de cei de mâine. Alegerea lui Cuza.

Ce timpuri, ce timpuri!.. deși au trecut 50 de ani de atunci, dar parcă îi văd înșirându-se înaintea mea cu toate durerile și bucuriile lor.

Eram tânără, nu ne gîndeam nici eu nici Cuza la o asemenea întâmplare, care a avut un rol atât de hotărâtor asupra vieții noastre.

Moldova era frământată de alegerea Domnitorului. Și lupta se dădea mai mult între Mihail si Grigore Sturdza, între tată și fiu. Ambii aduseră în Iași lăzi încărcate cu galbeni, ca să cumpere domnia. Era pe la începutul lui ianuarie 1859, acum 50 de ani. Soțul meu era colonel, avansat de Vogoride și făcea și el parte din membrii adunării naționale a Moldovei. Era pe timpul căimăcămiei de trei. Noi lucuiam în casa părintescă a Soleștilor- Rosetti din Iași. În oraș începuseră să sosească membrii adunării naționale moldovene. Cuza era din partidul liberal, dar între membrii acestui partid, vreo 30 la număr, nu se putea face nici o înțelegere comună asupra candidatului de ales la Domnie. Unii voiau pe Lascăr Catargiu, alții pe Negri, un foarte de ispravă bărbat, alții pe Mavrogheni. Cuza, vîzând dezbinarea dintre amicii săi, se desinteresaseră de alegere.

Un singur lucru voia el, ca să nu se aleagă vreunul din Sturdzești, căci aveau și ei susținătorii lor în adunare.    

În seara de 3-4 ianuarie, pe când ședeam la masă, au venit la noii vro câțiva amici, printre care și fratele său de arme colonel Pisoschy, ca să-l roage să vină negreșit la Elefant, o sală de adunare unde ședea Costache Rolla, căci așa s-au hotărât naționaliștii ca să se lege cu toții în acea seară asupra persoanei de susținut la domnie. Cuza cu toate rugămințile amicilor săi, n-a vrut să se ducă, deși eu am insistat pe lângă dânsul, și le-a spus;

-Faceți voi ce credeți, căci pe oricine ați alege dintre ai noștri, eu aprob și semnez cu amândouă mâinile, numai Mihalache sau Grigore Sturdza să nu fie, și a plecat la teatru.

Teatrul era în Copou, unde este astăzi Universitatea . Eu am rămas acasă.Peste noapte, pe la orele 12, mă pomenesc cu fratele meu Costache Rosetti, venind într-un suflet să-mi spună cele petrecute la Elefant, căci îl rugasem de cu vreme și-l așteptam, neputând să dorm.

-Ghici cine s-a ales?îmi zice el.

-Nu pot, spune-mi tu în grabă.

-Bucură-te!

-Mă bucur, dar să nu fie Mihalache sau Grigore Sturdza. Dar haide odată spune-mi…

-Tu te-ai ales.

-Ce vorbă e asta? Nu te pricep. Dar pentru numele lui Dumnezeu spune-mi odată cine e? Nu mă fierbe așa.

-Ia, cine să se aleagă? Pe Cuza l-au ales… Și s-au jurat cu toții de au semnat actul și s-au dus să-l iee de la teatru și să-I vestească alegerea.

După câtva timp a sosit și Cuza. Era alb ca hîrtia la față. Și cum a intrat în casă s-a trîntit pe fotoliu și mi-a zis oftând:

-Fi-va oare bine de noi?Fi-vom oare la înălțimea nevoilor Țării și ale neamului?

Și Cuza mi-a povestit cum a aflat știrea. Tot Pisoschy i-a adus-o la teatru și tot el i-a propus canndidatura.

-Cătați-vă treaba și nu glumiți cu mine, le-a zis amicilor săi, Cuza. De domnie îmi arde mie? Și apoi ce fel de domn voiți să aveți, când sturdzeștii au lăzi de galbeni. Ia uitați-vă, eu n-am decât 5 lei în buzunar.

Dar Pisoschy a început să se jure și să-I spună că pe Cuza l-a hotărât adunarea și să-l credă că doar nu-I copil să glumească.  Că văzând cum diferitele candidature naționale, cad una câte una, adunarea începuse să se risipească deznădăjduită, până și Kogălniceanu, cel mai stăruitor, ieșise din sală desgustat, când Pisoschy a propus deodată pe Cuza.

-Propunerea a căzut asupra Adunării ca ceva providențial, ea a fost primită și semnată de toți, iar a doua zi, la 5 ianuarie, votată nu numai de naționali, ci și de partizanii sturdzeștilor, așa că a întrunit unanimitatea voturilor adunării.

Parcă văd și acum veselia, dusă până la delir, de care erau cuprinși ieșenii. O, cât de dragi îmi sunt mie ieșenii, câtă recunoștință le port! Lumea se aduna pe străzi și plângea de bucurie. Casa noastră era a tuturor. De dimineață până seara defilau cu miile și eram slăviți și prea măriți, căci Cuza era iubit în Iași și cunoscut ca om bun, bun din cale afară.

După 19 zile s-a făcut și alegerea în București, cam tot la fel cu cea din Iași, și astfel s-a săvârșit în persoana sa Unirea celor două țări.,, (Solești, Marcela Isac, 24 ianuarie 2018)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.