Manifestul unei eleve de clasa a 12-a din Vaslui: “Cel mai mare vis al nostru era să îmbrăcăm roba”
Toți trecem printr-o perioadă foarte grea, am stat două luni, închiși în casă, nu ne-am văzut colegii și nu am putut merge la școală, nu am putut face cumpărături normal iar de Paște nu am fost lângă persoanele dragi nouă.
Situația devine din ce în ce mai complicată, mai ales pentru învățământ, s-a decis ca școlile să nu mai fie deschise până în septembrie până atunci toți vom învăța și promova online.
Poate unii se bucură de acest privilegiu, însă noua claselor de a 12 a ne este foarte greu, fiindcă cel mai mare vis al nostru era să îmbrăcăm roba, să aruncăm toca în aer, să plângem de emoție, de fericire dar și de tristețe în același timp fiindcă pentru noi clopoțelul avea să sune pentru ultima dată și tot pentru ultima dată aveam să fim strigați la catalog de cea mai iubita dirigintă. Acel model de om, demn de urmat în viață, acel om care s-a apropiat de noi, care ne-a pătruns atent în suflet și căruia i-am dat sufletul întregii clase în palme, iar dumneaei a avut grijă să îl modeleze perfect, această femeie care probabil pentru unii e un simplu diriginte, pentru noi a ajuns a doua mamă.
Pentru ultima oară aveam să pozăm alături de colegi, să ne amuzăm pe baza prostiilor făcute în 4 ani de zile și alături de domnii profesori care ne-au fost alături în tot acest timp, profesori care au crezut în noi și care ne-au oferit aripi. Trebuia să ne bucurăm de toate aceste momente alături de părinți, frați, surori, prieteni, apropiați…
În această lună, noi clasele de a 12 a, trebuia să fim nerăbdători și stresați, gândindu-ne la “ce model de unghii îmi voi face, ce rochie voi purta, trebuie să fac programare la pensat, machiaj, etc” sau la “mai este foarte puțin și vine bac-ul, oare voi trece cu bine?” (deși bac-ul chiar vine, însă toți suntem mult mai stresați decât ar fi trebuit, suntem cu moralul la pământ, și nu sunt singura care spune asta, sunt elevi care i-au adresat scrisori doamnei ministru Anisie, precum Raly Țonea eleva din Suceava pe care o admir și care ca și noi trece prin aceste clipe și care a spus un mare adevar in scrisoarea să către ministrul educației, ai tot respectul meu Raluca. ) nu gândindu-ne la faptul cum va fi când vom ieși afară din nou, dacă viața noastră va fi ca înainte și dacă o să putem să ne bucurăm de lucrurile normale ca și înainte, fiindcă auzim tot felul de lucruri de pe o zi pe alta, iar asta ne devastează.
Nu știți cât conta această absolvire pentru noi, și voi cei care spuneți că nu este un capăt de lume și că nu înțelegem situația, vă spun un lucru : înțelegem situația foarte bine chiar, însă pentru noi acest lucru însemna enorm, înțelegem că nu putem avea parte de toate acestea, dar de ce măcar o dată nu se gândesc și la noi, și nu compensează acest lucru ? Fiindcă l-ar putea compensa și ar putea face și pentru noi ceva măcar o dată.
Noi, elevii claselor a 12 a, care am muncit din greu patru ani de zile, care este răsplata noastră ? Niciuna, deoarece nu vom avea nici curs festiv, nici banchet, nici o ultimă adunare de clasă, nici “patrulat”, în schimb vom sta 3 ore în sala e examen stresați, cu măștile și mănușile, și distanța de 2 M intre colegi, dar cu ce folos ? Dacă e să te îmbolnăvești, te îmbolnăvești oriunde. Ce simțim noi cei de a 12 a? Stres, frică, dezamăgire, poate unii o ură profundă față de țara asta, tristețe, nicidecum ce ar fi trebuit să simțim la sfârșitul lunii când trebuia să terminăm cum ar fi : emoție, bucurie, mândrie. Vreți să vă apreciem sistemul și guvernul, dar faceți ceva pentru a merita asta ? NU, NU FACEȚI NIMIC, doar vă “mâncați între voi” dar pentru țara asta nu faceti nimic, și aveți pretenție ca românii să rămână în țară și să lucreze pe un salariu care pentru voi din guvern nu are nici o valoare, aveți pretenții la elevi să promoveze și să vă ducă numele țării departe, însă nu luați nici o măsură pentru asta, în schimb vă plângeți că aveți nu știu câți analfabeți, bravo !
#PROMOȚIA2020 #TRISTEȚE #DEZAMĂGIRE