Trofeul ”Constelația Necunoscută”-Vaslui 2017 a ajuns la Chișinău

Trofeul celei de-a 48-a ediţii a Festivalului-concurs de muzică uşoară “Constelaţia Necunoscută” a ajuns la Alina Pădure, o tănără de 11 ani, din Chișinău.După o competiţie extrem de grea, cu mici artişti a căror performanţe vocale au dat mult de furcă juriului, au fost desemnaţi şi căştigătorii, pentru fiecare categorie de vârstă. Tudor Turcu, preşedintele juriului,  a avut numai cuvinte de laudă la adresa festivalului. El i-a lăudat pe concurenţi, profesori, dar şi pe organizatorii acestei manifestări. „Le mulțumim tuturor celor care au participat la acest festival: concurenţilor, profesorilor şi părinţilor, juriului, celor trei prezentatori şi, nu în ultimul rând partenerilor noştri implicaţi în organizarea Festivalului. A fost o competiţie frumoasă, la finalul căreia toţi ne putem declara căştigători”, a spus Ionel Bordeianu, directorul casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, principalul organizator al Festivalului. Dar iată şi premianţii:

Interpretare

Premiile grupei 4-6 ani

  • Trofeul grupei: Diana Pânzaru
  • Trofeul pentru cea mai bună interpretare a unei melodii româneşti:  Sabrina Chiriac
  • Premiul I: Teodora Ignat, Angela Chirica-Rezan
  • Premiul II: Miriam-Leia Popa
  • Premiul III: Valentina Rotaru, Andra Bejan

Premiile grupei 7-9 ani

  • Trofeul grupei: Giulia Haidău
  • Trofeul pentru cea mai bună interpretare a unei melodii româneşti: Maria Lăcătușu
  • Premiul I: Viviana Pîrgaru, Elena-Sorina Mocanu,Raquel Cociuban, Medeea Vițelaru-Tudose
  • Premiul II: Maria Scurtu,Teodora Chitroceanu,Sofia-Maria Faur
  • Premiul III: Lavinia Gorie, Alexandra Țuțuianu, Adelina Borș, Natalia Dragu

Premiile grupei 10-11 ani

  • Trofeul grupei: Alexandra Zaharia
  • Trofeul  CB Media:  Daria Șerban
  • Trofeul pentru cea mai bună interpretare a unei melodii româneşti: Raluca Alexe
  • Premiul I:  Alexia Panaite, Ștefania Spînache, Miruna Harbu, Adelina Prisecaru, Alexia Dudău, Andreea Clapa, Roxana Dănceanu, Alessia Ionela Avram, Andy-Nicholas Neagu
  • Premiul II: Emilia-Andreea Ignat, Alesia-Elena Ignat, Georgiana Mesca,Laura Roșioru, Daria Ciuta, Amira-Marina Pagu,  Alexia Portigliati, Medeea Pătrașcu, Alexa Fiodorova
  • Premiul III: Maria Beleuță, Bianca Novac, Elena Telearcă, Lorena Bulei                                                                                                            Premiile grupei 11-12 ani
  • Trofeul categoriei:  Iulia Teleucă,
  • Trofeul pentru cea mai bună interpretare a unei melodii româneşti: Alesia Munteanu
  • Premiul I:  Laura MantatosieGeorgiana Panaitiu, Andreea  Culai, Alexia Alexandru, Bianca Grigore, Premiul II:  Elena Costăchescu, Marina Barnea, Maria Sava, Valeriu Gusan
  • Premiul III: Andreea Iosub, Denisa Burlacu,Ioana Camilar,Daniela Efimenco,Viviana Drăghici

Premiile grupei 13-15 ani

  • Trofeul categoriei: Ioana Dumbravă
  • Trofeul pentru cea mai bună interpretare a unei melodii româneşti: Denise Simion
  • Premiul I: Teodora Sîrghi
  • Premiul II: Laura Mandache,Ionuț Prodan-Beldie
  • Premiul III: Adina Panfil

Premiile grupei 16-18 ani

  • Trofeul categoriei:  Valeria Marcu
  • Premiul I: Tudor Stancu
  • Premiul II: Dan Cojocaru
  • Premiul III: Cezara Ivanoschi, Diana Cîrniceanu,

GRUPURI

  • Trofeul categoriei: JUST US
  • Trofeul pentru cea mai bună interpretare a unei melodii româneşti: Grupul ”Moldovencele”
  • Premiul I: Grupul vocal-instrumental ”Izvorașul”, grupul ”Stelele”
  • Premiul II: Duetul Patricia și Maria Panainte
  • Premiul III: Grupul ”Floare Albastră”

CREAȚIE                                                                                                                    Trofeul categoriei: Alexandrina Dăriescu

Trofeul Tin: Angela Chirica-Rezan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.