Cărți de identitate false descoperite la Albița
olițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit trei cărți de identitate false, pe care trei bărbați cu cetățenie R. Moldova le-au procurat, în schimbul a diverse sume de bani, cu scopul de a-și găsi mai usor un loc de muncă în Germania.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița — I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în țară, ca pasageri în trei microbuze, înmatriculate în România, Republica Moldova și Bulgaria, cetățenii din Republica Moldova, Constantin L., Igor C. și Cristinel B., cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani.
În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunțite asupra mijloacelor de transport și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite, în borseta lui Constantin L. și în buzunarele interioare ale hainelor ce aparțineau lui Igor C. și lui Cristinel B., câte o carte de identitate cu însemnele autorităților române, pe care erau imprimate fotografiile acestora. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noștri au stabilit că documentele descoperite sunt false.
Cu privire la cele constatate, cei trei bărbați au declarat că intenționau să ajungă în Germania și urmau să folosească cărțile de identitate false pentru a găsi mai ușor un loc de muncă. Totodată, aceștia au menționat că au procurat documentele de la persoane pe care nu le cunosc, din Chișinău, plătind sume între 50 și 300 euro.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.