Teodor Morar

E vremea poveștilor nemuritoare Când ceasul bate timpul înapoi. Se face primăvară cu o floare Și doar februarie, iubito, stă-ntre

Atâta dor ce mă străbate Iubita mea, nu pot să-l spun Te-aş izola la mine în carte Şi te-aş iubi,

Este dimineața-n noi Și prin trupul tău cresc ploi. Am să fierb ultima noapte Nu zâmbi, le fierb pe toate.

Îți iubesc silueta, ca un fel de inel, Ca un fel de amurg topit și rebel Ce mă strigă în

Eşti atât de frumoasă, că plâng ca şi iarba uscată prin crâng, ca şi roua dimineţilor goale. Eşti atât de

Şi dacă vii iubire, te rog ca să mă ierţi Că sunt sărac de toate prin lumea celor drepţi, Nici

Îmi ajungi, îmi stai, îmi tremuri tu, iubita mea, prin vremuri. prin fecundele-mi cuvinte, doarme trupul tău fierbinte. Eşti frumoasă,

Uite, vreau să te întreb: Câtă roua să îți fierb, Câtă brumă să culeg, Cu dragoste să te leg?