Printează acest articol Printează acest articol

Atâta dor

Atâta dor ce mă străbate
Iubita mea, nu pot să-l spun
Te-aş izola la mine în carte
Şi te-aş iubi, ca un nebun

Privirea ta tot îmi lipseşte
Şi vocea ta mă doare lin
Te-aş lua cu mine în poveste
Tot cerul tău să-l fac suspin

Sânii tăi, pere de toamnă
Mă fac să caut disperarea
Te-aş izola într-o icoană
Şi te-aş iubi ca lumânarea

Atâta dor mă răscoleşte
Că iau pământu-întreg la pas
Şi verdele ce mă-nfloreşte
Mă lasă noaptea fără glas

Eu te-aş iubi definitiv
O rapsodie îţi dăruiesc
Ca ochii tăi, fără motiv,
Să mă privească, cum Iubesc

Te cânt în vers, te simt în mine
Prin visul meu te plimbi mereu
Te-aş dăltui din sfânta pâine
Şi te-aş iubi pe curcubeu

Nu sunt cuvinte îndeajuns
Să pot clădi iubirea noastră
Eu te-aş iubi chiar şi-n apus
În lumea asta prea albastră

Suntem contrari şi plini de viaţă
Ne mai certăm, dar fără sens
Te-aş strânge în mine, ca speranţă
Şi te-aş iubi, prin univers.

De-atâta dor ce mă străbate
Iubita mea, mă simt un zbor.
Îţi dăruiesc din mine o carte
Aşa, prin tine, eu nu mor.
Povestea noastră scrisă-n rime
Va fi citită nopţi întregi
Vom dărui lumii suspine
Şi ale iubiri noastre legi.

Căci fără tine, drumul meu
Ar fi un oarecare mâine
Şi aş pleca la Dumnezeu
Să mi te cer în vers, şi rime.

Atâta dor mă-nebuneşte
Şi primăvara simt fiori
Trupul meu se înverzeşte
In suflet am cânt de viori.
(Teodor Morar)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *