Sistemul cardului de sănătate este (din nou) indisponibil

Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate este indisponibil marți, începând cu ora 9,00, din cauza unor probleme tehnice, potrivit unor informații publicate pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit sursei citate, până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se eliberează în regim offline.

„Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispozițiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 361 — 364 din H.G. 206/2015, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, până la termenul de raportare a activității lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcționarea PIAS, președintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menționate”, precizează CNAS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.