Printează acest articol Printează acest articol

Doina Silistru, candidat PSD pentru Senat: “Ieşiţi la vot şi să îi alegeţi pe cei care merită să vă reprezinte”

propaganda-electoralaDragi vasluieni, iată-ne la finalul acestei campanii electorale.  Am trăit luna aceasta de campanie ca de obicei, printre oameni, ca parlamentar în funcţie, activ şi responsabil. Ar fi ruşinos, ca senator al României, că reprezentant al judeţului Vaslui în Parlament, să “descopăr” judeţul acum,”pe repede înainte”, în cele 30 de zile alocate campaniei electorale. Judeţul Vaslui este tot acolo unde îl ştim cu toţii, oamenii sunt aceiaşi, cu problemele lor, promisiunile candidaţilor sunt aceleaşi dintotdeauna, unele realiste, unele fanteziste.

Din 2004 îmi împart activitatea între Senat şi Judeţul Vaslui. Au fost 12 ani frumoşi, cu multe satisfacţii şi, uneori, cu deziluzii. Am încercat – iar statisticile interne ale ONG-urilor ,privind activitatea parlamentarilor români, spun că am reuşit – să îmi fac datoria faţă de cetăţeni, de a căror încredere şi susţinere m-am bucurat mereu, faţă de colegii mei din partid şi, nu în ultimul rînd, ca membră a României în delegaţia Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cred că mi-am făcut datoria faţă de ţară.

Nu am uitat nicio clipă că sunt soţie, mamă, bunică, că sunt femeie  şi că reprezint interesul tuturor acestor categorii. Nu am uitat că problemele judeţului sunt cele care m-au trimis de trei ori până acum în Parlamentul Romîniei şi că menirea mea şi a celor care ajung acolo este de a-i proteja pe cei care nu se pot proteja singuri, de a vorbi în numele celor care nu ştiu sau nu pot să-şi prezinte singuri  cauzele, de a legifera ţinînd cont de realitatea de zi cu zi.

Am avut, de-a lungul celor trei mandate, o relaţie privilegiată cu toţi primarii din judeţ. Le-am împărtăşit problemele, le-am susţinut proiectele, i-am sfătuit şi consultat permanent, iar ei, la rândul lor, m-au răsplătit cu încredere. Dovada seriozităţii şi responsabilităţii pe care mi-am asumat-o în calitate de senator al judeţului, o reprezintă activitatea parlamentară, care se reflectă în prezenţa a sute de întrebări. Interpelări, luări de cuvânt şi iniţiative legislative, multe dintre ele devenite legi, sau aflate încă în circuitul legislativ. Candidez pentru un nou mandat de senator, pentru că proiectele pe care le-am iniţiat să fie finalizate. Mă cunoaşteţi şi ştiţi că nu sunt omul care să lase lucrurile pe jumătate făcute.  Seriozitatea, puterea de muncă, loialitatea şi tenacitatea pe care le-am demonstrat în activitatea mea de până acum, pot şi trebuie în continuare valorificate. Am experienţa necesară şi sunt pregătită să fac faţă noilor provocări, într-o perioadă atât de complicată ca cea în care ne aflăm.

Dragi vasluieni, cred că în aceste zile lungi, pline de mesaje care vă privesc direct, v-aţi convins cine poate să vă ajute cu adevăraţ şi cine chiar vrea să o facă. De asemenea, aţi  identificat imediat impostorii, demagogii, în general, pe aceia pentru care politica este un scop pentru realizarea în plan personal. Eu, în calitate de senator în funcţie al Partidului Social Democrat, în calitate de candidat pentru un nou mandat la aceste alegeri, nu vă voi “învăţa” cum să votaţi. Am fost permanent în contact cu voi, în comunele în care locuiţi, la locurile voastre de muncă, la cabinetul parlamentar, şi ştiu că îi veţi alege pe aceia dintre noi care au demonstrat că pot şi vor să facă ceva concret pentru comunitate. Vă îndemn să ieşiţi la vot şi să îi alegeţi pe cei care merită să vă reprezinte.

Votaţi oameni cu pregătire, nu politicieni de carieră, puneţi-vă nădejdea în profesionişti, nu în aventurieri. Dar nu uitaţi: PSD a însemnat creştere economică, nu criză. PSD a creat locuri de muncă, nu a tăiat din veniturile populaţiei. PSD este singurul partid care vine cu un program de guvernare imediat aplicabil, destinat românilor şi capitalului românesc, nu cu o rescriere a agendei corporaţiilor străine. Toate aceste înseamnă, în opinia mea, un vot conştient – un vot în favoarea candidaţilor PSD. Vă mulţumesc pentru încredere şi vă invit că, pe 11 decembrie, să credem împreună în România şi în judeţul Vaslui! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Dr. ing. Doina Silistru, Senator PSD de Vaslui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *