Printează acest articol Printează acest articol

Am învăţat

Am învăţat că lacrimile te înalţă
După ce seacă ochii de oftat,
Că-n moartea inimii există viaţă
Şi pot urca deşi-am îngenuncheat.

Am învăţat că, în răceala lumii,
Există raze care stau ascunse
Şi că-n revolta pe care-o au unii
Se-ascund, de fapt, braţele lor plânse.

Am învăţat că nicio fiinţă
Nu poate să răzbească spre lumină
De nu-şi păstrează dramul de credinţă
Ca s-o aline când nimic n-alină.

Am învăţat că, fiind sărman,
Un om se poate lesne-mbogăţi
Şi să-şi sporească averea an de an
Dacă învaţă verbu’ „a dărui”.

Am învăţat că, de prea multe ori,
Fidelitatea nu-i de om căci el
Se simte sufocat, prins în strâmtori,
Ci-i mai degrabă-n suflet de căţel.

Am învăţat să plâng, să râd deopotrivă,
S-o fac iubind căci mai presus de toate
Iubirea este viaţă, nu alternativă,
Iar lipsa ei nu-nseamnă decât moarte.

(Alina Tanasă)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *