Percheziţie şi la domiciliul şefului Poliţiei Rutiere Vaslui
Procurorii DNA au ridicat, astăzi, o serie de documente de la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vaslui, dar şi de la sediul Serviciului de Poliţie Rutieră (SPR) a Municipiului Vaslui. Procurorii au mai ridicat o unitate de calculator de la sediul instituţiei, dar şi una de la locuinţa şefului SPR Vaslui, Iulian Munteanu, unde au descins dimineaţă.
Anchetatori au petrecut puţin timp la IPJ Vaslui, dar la Sediul SPR Vaslui au stat mai bine de şapte ore verificând documente. Se pare că aceştia ar fi fost interesaţi în special de procesele verbale de contravenţie din perioada 2014-2015, şi de registrele în care acestea erau notate.
Potrivit unui comunicat de presă, emis dimineaţă de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauza penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013 – 2015. În cursul zilei de 10 decembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii situate în municipiile Bucureşti, Vaslui şi judeţul Ilfov, din care trei au fost sediile unor instituţii publice, restul domiciliile unor persoane fizice. În cauza procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.