39 de permise auto reţinute într-o săptămână

Poliţia Română desfășoară acţiunea “Blocada” la frontierele României, acționând pe sectoarele de drum cu trafic intenspe şoselele dinspre şi către punctele de trecere a frontierei, dar și în gări și autogări. Într-o săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au constatat 21 de infracțiuni, au aplicat peste 350  de sancțiuni contravenționale și au reținut 39 permise de conducere, dintre care 6 pentru consum de alcool și 18 pentru viteză, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.

 În conformitate cu planul aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, șeful Poliţiei Române, chestor de poliție Bogdan Despescu a dispus ca, în perioada iulie – august 2016, la nivel național, polițiștii să desfășoare acţiunea „Blocada”, la toate frontierele României. Acțiunea se desfășoară ca urmare a intensificării tranzitului către zonele turistice şi localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale care fac legătura cu statele vecine.

Astfel, în perioada 22-28 august a.c., polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au acționat zilnic, desfășurând 27 de activități specifice.

S-a acționat prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au constatat 21 de infracţiuni (12 în flagrant), dintre care 3 de natură judiciară, 13 la regimul circulaţiei rutiere și 5 de altă natură.

De asemenea, au fost aplicate 356 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 111.665 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 21.080 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 46 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 7 sancţiuni pentru fapte prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În urma filtrelor  rutiere instituite, polițiștii au aplicat 281 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 208 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 7 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 39 de permise de conducere, dintre care 6 pentru consum de alcool și 18 pentru viteză, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.