Oportunităţi de finanţare a unei intreprinderi sociale, cu sprijinul ADV România
Dacă ai o idee de afaceri care este prietenoasă cu omul,cu mediul şi dezvoltă comunitatea, dar ai nevoie de finanţare, Fundația ”Alături de Voi” România oferă o oportunitate de neratat. Mai mult, eşti ajutat necondiționat să îţi înfiinţezi şi să îţi dezvolţi afacerea. Acest lucru este posibil, în cadrul proiectului ”Acceleratorul de Întreprinderi Sociale în Regiunea Nord-Est”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Joi, 17 octombrie, în cadrul unui eveniment de promovare a proiectului ”Acceleratorul de Întreprinderi Sociale în Regiunea Nord-Est” ADV România, Manuela Iftimoaei-director de programe şi Angela Achiței-președinte ADV România s-au aflat la Vaslui, unde s-au întâlnit cu mai mai multe persoane interesate de înființarea de start-up-uri în domeniul economiei sociale.
Participanții au avut posibilitatea să afle informații cu privire la competiția de planuri de afaceri, aspecte legate de funcționarea unei întreprinderi sociale în contextul legislativ actual și alte activități planificate a fi derulate în cadrul proiectului. Au fost prezentate mai multe modele de întreprinderi sociale din România / UE, precum și experiența partenerilor în domeniul economiei sociale și a consultanței în dezvoltarea de afaceri. Organizatorii au răspuns la întrebări și au oferit toate informațiile necesare pentru luarea deciziei de a aplica pentru competiția de planuri de afaceri.
„Aceste proiecte europene atrase în comunitate reprezintă o excelentă oportunitate de a transpune experiența individuală de peste 11 ani a ADV România în domeniul economiei sociale, într-o experiență de sistem care să contribuie la înființarea unui întreg sector de întreprinderi sociale în România. Din punctul meu de vedere, economia socială și principiile după care se ghidează, ar trebui să fie noul trend în lume de a face afaceri sustenabile, durabile și prietenoase cu omul. Am văzut această oportunitate de finanţare, am văzut modele foarte frumoase de intreprinderi sociale şi ne-am spus că dacă nu aplicăm noi, va fi o pierdere pentru sector, pentru că foarte mulţi oameni nu vor înţelege ce înseamnă aceste intreprinderi sociale, cum funcţionează.
Vă spun din experienţă: nu este greu să câştigi un proiect sau, mai nou, un plan de afaceri. Dar este foarte greu să implementezi un proiect prost scris, care nu este conform cu realitatea, scris de altcineva, o firmă de consultanţă care nu a comunicat suficient cu dumneavoastră. Atunci am zis că noi avem toate ingredientele să creăm nişte intreprinderi sociale sustenabile şi să facem mai mult . Pentru noi este un program în sine de economie socială şi acesta a fost unul din motivele pentru care am aplicat. (…)
Ce vrem să facem în acest proiect… În primul rând să formăm profesional, pentru că este obligatoriu să faci un curs, fie de antreprenor în economia socială, fie de manager de întreprindere socială, ca să poţi merge mai departe în competiţie. Atunci ne-am propus să formăm cel puţin 210 persoane în una din cele două meserii, cursurile fiind acreditate ANC, să înfiinţăm minim 42 de afaceri sociale în toată ţara. Se pot solicita între 50.000 şi 100.000 euro, nerambursabili, pentru înființarea și dezvoltarea afacerii sociale. Sunt bani de început care te ajută să te dotezi cu echipamente, să-ți plătești oamenii, să promovezi produsele și serviciile și să-ți fidelizezi clienții. Ne-am propus, condiţie prevăzută şi în ghidul de finanţare, ca întreprinderile înfiinţate să creeze 210 locuri de muncă. Experții noştri te vor ajuta necondiționat pentru înființarea și dezvoltarea afacerii. Te conectează la piață și la platforme internaționale de profil, te ajută să înțelegi contextul economic în care evoluezi, să accesezi diferite instrumente financiare pentru dezvoltare și să crești sustenabil afacerea.
Formarea profesională, finanțarea și mentoratul în implementarea planului de afaceri sunt gratuite. Toate costurile sunt acoperite prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Pot intra în competiția pentru finanțarea planurilor de afaceri, persoanele care au finalizat cursul ”Antreprenor în Economia Socială” sau ”Manager de Întreprindere Socială”. Dacă o persoană a participat la curs și nu își mai dorește dezvoltarea unei întreprinderi sociale, nu este obligatorie depunerea unui plan de afaceri în competiție.
În cadrul procesului de selecție pot participa și persoane care nu au urmat unul dintre cele două cursuri de formare organizate în cadrul proiectului, dar care se încadrează în categoriile de grup țintă eligibile și dețin un certificat de absolvire în una dintre ocupațiile „Antreprenor în economia socială” (112032) sau „Manager de întreprindere socială” (112036), în limita a maxim 10% (max. 2 afaceri selectate / proiect finanțat)”, a declarat Angela Achiței, Președinte Fundația ”Alături de Voi” România.
Proiectul „Acceleratorul de întreprinderi sociale în Regiunea Nord – Est” este implementat de către Fundația „Alături de Voi” România, fiind co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Implementarea se realizează în perioada 26.06.2019 – 25.06.2022 la nivelul Regiunii Nord Est. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 13.772.760,34 lei, din care suma de 11.706.846,30 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă UE, iar 2.065.914,04 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă asigurată din bugetul național.
Informații suplimentare pot fi accesate pe site-ul proiectului http://acceleratorul.alaturidevoi.ro/ sau pot fi solicitate la tel 0745/609209, mail acceleratorul@alaturidevoi.ro.