A încercat să jefuiască o bătrână, dar a ajuns după gratii
În ziua de 02 octombrie, polițiștii bârlădeni au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 80 ani, din municipiul Bârlad, cu privire la faptul că, în noaptea de 01/02 octombrie, în jurul orei 23:00, un bărbat a sărit gardul locuinţei şi a pătruns în interiorul acesteia, ameninţând-o cu un cuţit.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 01/02 octombrie, orele 23:00, bărbatul de 41 ani, înarmat cu un cuţit şi având faţa acoperită cu un fes, a pătruns în curtea locuinţei persoanei vătămate, prin escaladarea gardului împrejmuitor şi ulterior în interiorul acesteia, în momentul în care victima a ieşit să verifice de ce latră câinii. Imediat bărbatul a lovit-o şi, deşi nu i-a cerut bani a început să caute bani și bunuri de valoare prin poșetă dar și prin locuinţă. La scurt timp persoana cercetată a părăsit locuinţa, fără a sustrage vreun bun.
Victima a suferit agresiuni ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Față de acesta, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore în data de 16 octombrie a.c., urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoriei Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă