Polițiștii, alături de elevi, la începutul noului an școlar
Polițiștii au acționat astăzi în zona tuturor unităților de învățământ din județul Vaslui, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.
Prima zi de şcoală, o zi marcată de emoţia inerentă oricărui început, este ziua în care poliţiştii au fost alături de elevi pentru a le aminti că veghează la siguranţa lor, siguranţă de care are nevoie fiecare cetăţean.
”Vă garantăm că, printre cei care vă oferă sprijin, siguranță și înțelegere, ne aflăm și noi, polițiștii. Când nu știți ceva, întrebați-ne, când aveți o problemă, apelați cu încredere la noi, când vreți să ajutați pe cineva și nu reușiți singuri, vă vom ajuta și noi! au transmis polițiștii elevilor, părinților și profesorilor prezenți la festivitățile de deschidere a începutului de an școlar.
De asemenea, polițiștii rutieri împreună cu polițiștii locali, ajutați de elevi din cadrul patrulelor școlare au acționat în dreptul principalelor treceri de pietoni, venind astfel în sprijinul micilor particpanți la trafic care se deplasau cu emoție către școală. Copiilor și părinților le-au fost împărțite pliante cu mesaje preventive.
Pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Începând de astăzi, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţie, iar la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare.
În anul școlar 2018 – 2019, polițiștii vor continua derularea unor campanii şi proiecte de informare a elevilor în vederea evitării comportamentelor de risc victimal sau infracţional. O atenţie deosebită va fi acordată activităților educativ-preventive și de verificare a gradului de siguranță rutieră.
Poliţiştii doresc să le fie aproape elevilor pe tot parcursul anului școlar pentru a le acorda sprijin şi îndrumare, astfel încât să adopte conduite în spiritul legii, demnităţii, toleranţei și respectării drepturilor omului.