Lecția de viață a unui vasluian cu picioarele amputate

Un bun prieten, venit de câteva zile în vizită acasă din SUA , mă roagă într-una din zilele trecute să îl însoțesc într-o vizită, pe care vrea să i-o facă unui vechi amic. Accept cu drag și așa ajungem la Muntenii de Jos, undeva în spatele gării, la o căsuță cochetă. Afară, pe o terasă înconjurată de flori, găsim atmosfera liniștită și calmă a unei zile de sărbătoare: o femeie în vârstă, care vorbește cu nora și cu băiatul ei, Cătălin, o fetiță care se joacă cu păpușa pe o pătură așezată pe iarbă. Prietenul meu este primit cu exclamații de bucurie și cu îmbrățișări, iar tânăra femeie fuge repede în casă, ”să aducă ceva să ne servească”.

 Eu, îi las pe cei trei să se bucure  de emoțiile revederii și vorbesc cu fetița. Aflu că o cheamă Sofia, că are trei ani și jumătate, că merge pentru al doilea an la o grădiniță din oraș și că abia așteaptă să înceapă școala.  Îmi arată jucăriile și, în graba ei de a le aduna, se împiedică și cade. Văd urma de îngrijorare a tatălui și impulsul de a se repezi să își ridice copilul.  Se oprește în fața celor două trepte care îl despart de fetiță. Cătălin are ambele picioare amputate, iar căruțul în care se află nu are dotările necesare  care să-i permită să  coboare cele două trepte.

Ceva mai tărziu aflu și povestea lui Cătălin Bejan, gazda noastră. ”Până la 27 de ani am avut o viață perfect normală: am terminat liceul, am lucrat, mai mult ca șofer și am făcut cam tot ce face un tânăr obișnuit. La un moment dat am început să am dureri. Medicii m-au diagnosticat cu rheumatism și timp de doi ani ani am făcut un tratament care, ceva mai tărziu, s-a dovedit a fi greșit. Diagnosticul correct l-am avut abia după ce, ducându-mă pe munte, mi-au degerat două degete. Au necrozat, iar medicii de aici s-au arătat depășiți de situație.  Am făcut prima operație, mi-au fost amputate cele două degete, apoi, pentru că gangrena s-a extins, am mai suportat alte trei  intervenții, în urma cărora am rămas fără piciorul drept. Între timp mi s-a pus și diagnosticul corect și am aflat că sufăr de trombangeita obliterantă, numită și Boala Buerger, o boală rară, manifestată prin insuficiență circulatorie la nivelul mâinilor și picioarelor”, ne spune Cătălin Bejan.

Fără un picior, bărbatul a luat viața în piept: a continuat să conducă, cu modificările de rigoare la mașina personală, și, pentru că nu mai putea să lucreze ca angajat, și-a deschis în garajul propriu un atelier auto unde își petrece zilele reparând mașinile rudelor sau ale prietenilor.  S-a căsătorit, a apărut și primul copil, dar, în luna mai a acestui an, după ce s-a lovit la piciorul stâng, au apărut alte probleme. Din nou gangrenă, amputație de jumătate de labă, apoi o infecție nosocomială, un stafilococ auriu preluat din spital, a dus repede la un deznodământ dureros: amputarea  totală  și a celui de-al doilea picior.

Vasluian de origine, s-a văzut deodată în imposibilitatea de a mai urca și coborî scările celor trei etaje de la bloc. O rudă le-a oferit posibilitatea să stea în căsuța de la Munteni, cumpărată  ”pentru vacanță și pentru pensie”. Chiar și așa, Cătălin încearcă să ducă o viață normal, ajutându-se cât mai mult de mâini: continuă să conducă și să își ducă fetița la grădiniță, și-a construit o platform în atelierul de lucru, merge la cumpărături, are grijă de grădină, merge la pescuit. Poate mai greu decât handicapul fizic este de trecut peste atitudinea unor oameni din jur, care confundă handicapul fizic cu cel social: vecinul nou mutat în bloc, care nu te cunoaște, dar te ia la rost crezând că ești un boschetar care a dormit în scara blocului, femeia care se oprește pe stradă să îți întindă o pâine pe care o scoate din sacoșă, bărbatul puțin amețit de la supermarket care vrea musai să te miluiască cu doi lei, chiar dacă tu ai coșul plin lângă tine, privirile curioase, insistente, ale celor care trec pe lângă tine, pe stradă. Încerc să trec demn pe lângă toate astea și visez la ziua în care îmi voi putea cumpăra o pereche de proteze cu articulații de gleznă mobilă, care să îmi permit să urc și să cobor singur scările, să mă așez, să duc o viață cât de cât independentă. Pentru că protezele fixe pe care le am acum nu mă ajută prea mult”, ne mărturisește Cătălin.

Din păcate, dorința bărbatului este greu de realizat, datorită costului ridicat al aparatelor ortopedice de acest gen, doar o singură proteză ridicându-se la prețul de aproximativ 40.000 euro. Din pensia de 500 lei pe care o are și din indemnizația de însoțitor a soției, nu reușește să pună prea mult deoparte.

Au încercat să îl ajute prietenii, dar și așa suma strânsă este departe de a fi suficientă. De aceea, Cătălin are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Pentru că am dovedit, de nenumărate ori, că împreună, cu câte puțin, putem să redăm speranță.
Pentru a-l ajuta pe Cătălin, puteţi face donaţii în contul deschis la Banca Transilvania, pe numele Cătălin Bejan:  RO15BTRL03801201I87423XX

 

Un comentariu la „Lecția de viață a unui vasluian cu picioarele amputate

  • 10 septembrie 2018 la 14:00
    Permalink

    Nu este bun contul lui Catalin. Vreau sa ajut pentru proteza la picioare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.