„Școală după școală”, la Muntenii de Jos

50 de preșcolari și elevi din ciclul primar și preșcolar, de la Școala Gimnazială ”Adrian Porumboiu” Muntenii de Jos vor beneficia în acest an de o masă caldă urmată de un program de tip ”after school”, derulat la inițiativa conducerii unității , în parteneriat cu Primăria Muntenii de Jos, cu participarea voluntară a cadrelor didactice din unitatea de învățământ. 

”Am inițiat în acest an programul ”Școală după școală” cu dorința de a veni în întâmpinarea nevoilor exprimate de părinții care lucrează și care nu pot avea grijă de copii în intervalul orar 12.00-16.00. Am propus cadrelor didactice din școală acest program, iar acestea au fost de acord să îl susțină, pe bază de voluntariat. Susținere am primit și din partea Primăriei Muntenii de Jos, astfel încât, începând de mâine, putem derula acest proiect, în cadrul căruia toți preșcolarii de la Grădinița cu PN Muntenii de Jos, plus alți 25 de elevi de la ciclul primar, vor primi o masă caldă, urmând ca cei a căror părinți lucrează și au depus cereri pentru încadrarea în program să rămână în școală, sub supravegherea unui cadru didactic. Ne propunem ca în viitor, în funcție de fondurile pe care reușim să le atragem, să atragem în acest program și copiii din familii cu probleme sociale. În intervalul orar 13.00-16.00, copiii își vor putea face temele, dar vor desfășura și activități nonformale, de dezvoltare a competențelor de limbă română, engleză, matematice sau IT, vor desfășura activități muzicale, artistice sau ludice. ”, ne-a precizat Cecilia Ghenghea, directorul școlii. 

Prezent la deschiderea anului școlar, Dănuț Crețu, primarul comunei Muntenii de Jos a mărturisit motivul pentru care autoritatea locală se implică nu numai în susținerea activitățile administrative ale școlii, ci și a celor sociale, culturale sau extracurriculare. ”Se știe că cine investește în școală, investește în viitor. Avem o școală frumoasă, curată, dotată corespunzător unui proces didactic de calitate. Anul acesta, 23 de copii merituoși ai școlii noastre, însoțiți de cadre didactice, au fost în tabără la Ocna Sibiului, aceasta reprezentând recompensa muncii și a premiilor obținute în anul școlar trecut. Tabăra a fost sponsorizată de domnul Adrian Porumboiu, patronul spiritual al școlii, căruia îi mulțumim încă o dată! La evaluarea națională procentul de promovabilitate a fost de 89, 36, deci aproape de 90%, plasându-ne la nivelul școlilor de frunte din oraș. Au fost rezultate deosebite și la Olimpiada de limbă română, unde la nivel național, o elevă a obținut Premiul Special, dar rezultate frumoase s-au obținut și la concursurile județene, unde am avut bucuria să vedem că elevi ai școlii noastre au deschis lista câștigătorilor. Felicitări tuturor și vă dorim ca și în acest an să obțineți rezultate la fel de bune.!. Susținem programul ”Școală după școală” pentre elevii din ciclul primar și preșcolar pentru a veni în sprijinul părinților care lucrează și nu își pot supraveghea copiii până la ora 16.00. Solicitările părinților au fost depuse până vineri, azi vom pune la punct ultimele detalii, urmând ca de mâine să începem derularea programului, atât la Muntenii de Jos cât și la Băcăoani. Programul se va derula în incinta localurilor de grădiniță din cele două localități, copiii urmând să fie supravegheați de educatoare, învățătoare și profesorii de sprijin”, le-a spus celor prezenți Dănuț Crețu, primarul comunei Muntenii de Jos.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.