Un bărbat întors din străinătate voia să intre în carantină cu pușca după el

La data de 08 aprilie, o patrulă de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Huși a ridicat în vederea cercetărilor o armă neletală, introdusă ilegal în țară.

 Polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, escortând două autoturisme, cu pasageri întorși din străinătate spre un centru de carantină, de pe raza municipiului Huși, județul Vaslui.

Cu ocazia desfășurării activităților specifice, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că unul dintre pasagerii celor două autoturisme escortate, respectiv un bărbat de 36 de ani, din comuna Epureni, județul Vaslui, deținea în bagajele sale o armă neletală supusă autorizării, cu aer comprimat, de calibru 5,5 mm.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar arma și muniția aferentă (500 bucăți alice din metal cu calibru 5,5 mm) au fost ridicate și înaintate Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în vederea continuării cercetărilor.