O carte pe zi: ”În curte la Dionis”, de Mircea Eliade

Două săptămâni în urmă, coborând din grădină, se întâlni față în față cu o stranie frumusețe, frumusețe pe care, pentru motive greu de înțeles, încerca s-o atenueze printr-o voită vulgaritate, fardându-se exagerat și neîndemânatec. Așa cum îi zâmbise acum, provocator și totuși cast, necunoscuta îi aminti de unul din ultimele lui vise. Se înclină ușor și îi spuse:
-Am impresia că ne-am mai întâlnit undeva
Tânăra izbucni în râs. (Păcat, își spuse, râde cu aceeași vulgaritate cu care se fardează”)
-Ești cât se poate de discret, spuse (Și I se păru că vorbește ca pe scenă) Evident că ne-am întâlnit și chiar de multe ori.
Unde și când?
Tânăra încruntă ușor din sprâncene și-I căută din nou privirile.
-Ultima oară, azi-noapte, în camera numărul șase.

Asăzi, vă propunem un volum scris în limba curat românească a scriitorului născut român, cu tipare mentale românești, dar cu educație european-mondială, Mircea Eliade.
”În curte la Dionis” este o culegere de nuvele, Cea mai complexă povestire a lui Eliade nu e o capodoperă, dar e suspectă de a fi o capodoperă. Nicicând planul realităţii şi cel al miticului nu se întretaie atât de net. Acțiunea propriu-zisă a nuvelei are loc în timpul unei vacanțe de vară, în cea de-a doua jumătate a lunii iunie, cu ocazia unei întâlniri între patru vechi prieteni la o cabană lângă Poiana Dornei. Evenimentele rememorate și relatate ulterior de către personaje se petrec pe parcursul a trei ani de zile între 1958 și 1961, într-o Românie aflată sub semnul opresiunii ideologice.
Ca în toate nuvelele, Eliade îmbină sacrul cu profanul într-un mod erudit, în care apelează la știință, istorie, psihanaliză, filozofie și, nu în ultimul rând, la mituri. Cele cinci nuvele din acest volum fac parte din piesele de virtuozitate ale literaturii târzii, poartă amprenta stilului marelui prozator și, au ca temă oarecum comună, idea de regenerare, de transformare. Multă filozofie, peste media obișnuită a genului, și o stare de confuzie sugerată chiar de atitudinea personajelor, face ca înțelesul celor cinci povestiri să nu fie ușor de digerat, nici chiar de cei mai mari fani ai genului. Și totuși, Eliade rămâne unic, iar cartea merită citită, chiar dacă la final veți râmâne cu unele întrebări fără răspuns.

Rubrică realizată cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Milescu Spătarul Vaslui.
Cartea poate fi găsită la Secția de împrumut la domiciliu pentru adulți a Bibliotecii Județene