„O generație sub presiune”, temă de proiect în școlile vasluiene
În școlile românești, fenomenul de bullying, formele de violență au o incidență din ce în ce mai ridicată, pericolul venind din falsa impresie de normalitate a acestora, majoritatea oamenilor acceptându-le ca pe o componentă obișnuită a vieții de zi cu zi. Intimidarea sau ameninţarea este o încercare agresivă, de obicei sistematică şi continuă, în scopul subminării și rănirii cuiva, pe baza unor slăbiciuni percepute la acesta. Deși frecvent asociate cu copiii, agresiunile pot apărea la orice vârstă.
Din aceste cauze s-a născut dorința de a implementa un proiect județean la nivelul unor școli din județul Vaslui de către patru cadre didactice. Astfel, coordonatorii proectului „O generație sub presiune”, respectiv prof. Nistor Andreea Alina, prof. Vîrlan Luminița, prof. Mustățea Monica, prof. Lisievici Gabriela au desfășurat în decursul ultimelor două săptămâni, primele activități din cadrul acestui proiect.
Activitățile au constat în dezbateri pe baza unor filmulețe cu fapte reale referitoare la consecințele emoționale ori legale ale actelor de violență fizică, verbală, a actelor de furt, șantaj , în format fizic sau online, cu elevii claselor a V-a, în număr de 92 de elevi, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Văleni, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Vaslui, Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui, alături de principalul partener în cadrul acestui proiect, Penitenciarul Vaslui.
Cadrele didactice pot contribui la diminuarea fenomenului prin activități de informare, implicare și combatere a fenomenului, prin neacceptarea și sancționarea imediată a unor astfel de comportamente, dar uneori nu este de ajuns, fiind nevoie de exemple mult mai puternice. Penitenciarul Vaslui a demarat aceste activități de conștientizare și de prevenire a infracționalității în mai multe școli din județ prin intermediul specialiștilor din cadrul Sectorului Reintegrare Socială, psihologi și educatori în persoana doamnei Anca Volocariu și domnului Alexandru Stroescu. Prevenirea acestui fenomen este responsabilitatea tuturor și nimeni nu ar trebui să fie indiferent faţă de acele persoane care se află în incapacitatea de a se descurca într-o asemenea situaţie.