Vizită cu surprize a copiilor de la Fâstâci, la Grădiniţa nr 17 Vaslui

Astăzi, Grădinița cu PP nr. 17 Vaslui a avut oaspeţi, veniţi de la  Grădinița cu PN Fâstâci, din comuna Cozmești. Preșcolarii din grupa mare A,  condusă de doamnele profesor Popa Liliana și Balan Adela, împreună cu prof. Gina Nane, directorul unităţii, au pregătit pentru musafiri un spectacol de dans şi teatru, cu piesa „Curcubeul”, preluată de la teatrul Așchiuță din Iași. Surprizele pentru micuţii de la Fâstâci, coordonaţi de Emilia Marhodin, nu s-au oprit însă aici, aceştia primind în dar şi rechizite şi jucării.

Activitatea a făcut parte din cadrul activității extracurriculare  „O jucărie pentru prietenul meu”,  din cadrul Proiectului Educațional Județean  „Orașul Vaslui, porți deschise spre voi”, un proiect de integrare socială, care are ca scop interacționarea și colaborarea dintre copiii din oraş cu cei din mediul rural, susținerea şi ajutorarea celor din urmă cu diferite obiecte pe care să le poată folosi la activitatea din grădinița lor. Acţiunea s-a bucurat de un succes deplin: cei mici au dansat împreună, s-au jucat şi s-au bucurat, în egală măsură, şi cei care au dăruit şi cei care au oferit cadouri.

„Dorim să oferim copiilor oportunități pentru conștientizarea apartenenței lor la spațiul cultural și istoric în care trăiesc, multiple posibilități de comunicare publică și relaționare interpersonală, implicarea în activități cu caracter nonformal, care să răspundă intereselor și preocupărilor lor diverse, în care să-și pună în valoare talentele și capacitățile în diferite domenii și să-și formeze competențe de comunicare pentru valorificarea experiențelor de viață dobândite”, ne-a declarat prof. Gina Nane, directorul Grădiniței cu PP nr. 17 Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.