Manifestare dedicată Zilei de 9 Mai

Festivitățile au fost organizate de Instituția Prefectului — Județul Vaslui, Consiliul Județean Vaslui și Primăria Municipiului Vaslui, cu sprijinul Centrului Militar Județean Vaslui, și s-au desfășurat la ‘Monumentul Independenței de Stat’.

După momentul de oficiere a serviciului religios în memoria eroilor Războiului de Independență, Prefectul Județului Vaslui, Isabel BOGDAN, a dat citire mesajului adresat de prim-ministrul României, Sorin GRINDEANU, cu ocazia Zilei Europei. Premierul României a transmis că ‘România se pregătește să preia, la începutul anului 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că avem capacitatea ca, și prin acest prim mandat, țara noastră să contribuie decisiv la întărirea și continuitatea proiectului european’.

Totodată, prim-ministrul României, Sorin GRINDEANU, a apreciat că ‘în cei deja zece ani de când România a devenit membră a Uniunii, după decenii de totalitarism care ne-au izolat de democrațiile europene, românii au făcut pași importanți spre transformarea societății în beneficiul cetățenilor’.

Prefectul a specificat faptul că fără dorință de unitate poate că nu am fi mai vorbit acum de o Românie independentă, suverană, dornică să-și construiască propria identitate, căreia să-i atașeze noi valori.

‘Doresc să dedic ziua de 9 Mai tuturor celor care cred în pace, bună înțelegere și unitate. Aceștia sunt oamenii viitorului, ai unui viitor în care ne dorim cu toții să trăim, care — prin eforturile lor continue, adaugă un plus de valoare etichetei de cetățean european. La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!’, a transmis prefectul Isabel BOGDAN.

La manifestări au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai unităților militare și ai Garnizoanei Vaslui, veterani de război și cadre militare în rezervă și în retragere, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor non-guvernamentale, elevi și cadre didactice din municipiul Vaslui.

Ceremoniile de la ‘Monumentul Independenței de Stat’ s-au încheiat cu depuneri de coroane de flori și defilarea Gărzii de Onoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.