Autoturism cu trei persoane, răsturnat pe Dobrina

Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Huși, în zona Dobrina.

În accident a fost implicat un autoturism, în care se aflau trei persoane. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat, persoanele aflate în interior fiind evacuate. Dintre cele trei persoane aflate în autoturism, doar șoferul, un bărbat în vârstă de 33 ani a necesitat îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor medical, victima a refuzat transportul la o unitate medicală. Între timp, autoturismul răsturnat a fost repus pe roți. Pompierii militari au asigurat măsuri PSI.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.