Vasluian urmărit internațional, depistat la Nădlac
Ieri, 9 mai, la Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru ieșirea din România, cetățeanul român Florin N., în vârstă de 25 de ani, din județul Vaslui. Cu ocazia realizării controlului, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele lui Florin N., era emis de către autoritățile române, un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda un permis de conducere. Tânărul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 8 luni. Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătorieivasluianului, care au fost predat unei echipe operative din cadrul IPJ Arad pentru continuarea cercetărilor.