“Vacanţa” se prelungeşte cu încă o zi! Unitățile de învățământ din județ, închise și marți, 10 ianuarie

Prefectul județului Vaslui, Isabel BOGDAN, a anunțat că școlile și grădinițele nu vor fi deschise nici marți, 10 ianuarie, în județul Vaslui, din cauza condițiilor meteo.

Acesta a precizat că hotărârea a fost luată în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, după ce mai mulți primari din județ au solicitat închiderea unităților școlare pentru zilele de luni și marți, din cauza gerului și a viscolului, cu intensificări ale vântului de peste 70 km/h.

”Am luat decizia în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, împreună cu doamna Gabriela Plăcintă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, ca nici marți să nu fie deschise grădinițele, școlile și liceele din județ, deoarece informațiile pe care le-am primit de la specialiștii în meteorologie arată faptul că luni, marți și chiar miercuri dimineață va fi ger năprasnic, în jur de minus 20 de grade, fiind un pericol pentru copii, profesori, părinți. Există risc de îmbolnăviri și pericol de accidente, mai ales că avem foarte mulți elevi navetiști”, a declarat prefectul Isabel BOGDAN.

Reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie anunță pentru marți, 10 ianuarie, vreme geroasă dimineaţa şi noaptea. Maximele se vor menţine sub limita de îngheţ, între -15 şi -4 grade, iar noaptea temperaturile vor fi cuprinse între -23 şi -7 grade Celsius.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.