Printează acest articol Printează acest articol

Condiţiile meteo pun probleme în alimentarea cu energie electrică în mai multe zone din Moldova

Viscolul puternic, căderile de zăpadă şi temperaturile extrem de reduse au cauzat mai multe avarii în zona  Moldovei, în special la liniile electrice aeriene de medie tensiune ce deservesc localităţi din mediul rural.

Au fost afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora.

Echipele Delgaz Grid au intervenit în permanenţă în această periodă, şi, în ciuda condiţiilor neprielnice, au remediat în bună măsură avariile apărute. În această dimineaţă erau nealimentate 29 de localităţi, numărul acestora scăzând simţitor până la această oră.

„Precizăm că sunt porţiuni de reţea aflate la mare distanţă de căile de acces practicabile în condiţiile date, deplasarea echipamentelor, materialelor şi sculelor necesare pentru efectuarea reparaţiilor se face manual, ceea ce mareşte durata de intervenţie faţă de condiţiile normale. În pofida acestor condiţii dificile, intervenţiile vor continua până la remedierea tuturor avariilor şi reluarea alimentării la toţi consumatorii.Având în vedere condiţiile meteo prognozate situaţia avariilor din sistemul de distruţie este una dinamică, putând surveni modificări.”, se arată într-un comunicat al Delgaz Grid

La aceasta oră sunt nealimentate (total sau parţial) şapte localităţi:

  • Botoşani: Ibăneşti;
  • Iaşi: Movileni, Chişcăreni;
  • Neamţ: Vulpăneşti, Moldoveni;
  • Suceava: Chiril;
  • Vaslui: Găneşti

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.