Printează acest articol Printează acest articol

Uniunea Europeană sprijină creșterea interesului elevilor pentru învățarea matematicii

banda

 HUȘI, 9.11.2017

 

Uniunea Europeană sprijină creșterea interesului elevilor pentru învățarea matematicii

 Colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir”, Huși, Vaslui anunţă organizarea Conferinţei de lansare a proiectului cu titlul “Math Games”, număr de referință: 2017-1-TR01-KA219-046232_5, pe data de 9.11.2017, începând cu ora 10.30.

În cadrul Programului “Erasmus+” 2014-2020, cu finanţare din partea Comisiei Europene prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, Colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir” a obţinut un grant pentru proiectul ”Math Games”.

Obiectivul general al proiectului vizeaza dezvoltarea  unui interes comun pentru sprijinirea implicării elevilor în învățarea matematicii.

Țara coordonatoare este Turcia (Yalvac Fen Lisesi, Yalvac), iar partenerii sunt: România (Colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir”, Huși, Vaslui), Bulgaria (Profesionalna gimnazia po iadrena energetika „Igor Kurtchatov”, Kozlodui),  Lituania (Siauliu logopedine mokykla, Siauliai), Italia (Istituto comprensivo Umberto I, Lanciano)

Proiectul se implementează pe o durată de 24 luni, în perioada 1 Septembrie 2017 – 31 August 2019, fiind finanţat cu suma de 22815 € de către Comisia Europeană şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, prin Erasmus+ 2014-2020, Acţiunea Cheie 2/parteneriate strategice în domeniul educaţiei şcolare

 

Produs de diseminare creat cu sprijinul financiar al  Programului Erasmus+  al Comisiei Europene KA2, Parteneriate Strategice în domeniul Educaţiei Şcolare

Notă. Sprijinul financial al  Comisiei Europene pentru  productia acestei publicaţii nu constituie o aprobare a conţinuturilor care reflectă numai opiniile autorilor şi Comisia nu poate fi făcută responsabilă pentru orice utilizare a informaţiilor prezentate in document.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *