Printează acest articol Printează acest articol

Sindicatele, cu nemulțumirile pe masa Prefecturii

JOI, 21 septembrie, liderii CNSRL-Frăția, mai exact reprezentanții județeni ai sindicatelor din sănătate, finanțe publice, asistență socială,  industrie și servicii, au avut discuții cu reprezentanții guvernului în teritoriu, în cadrul Comisiei de Dialog Social. 

Alături de reprezentanții filialelor județene ale confederațiilor sindicale, la întâlnire au participat prefectul Andrei Popica, subprefectul Mircea Gologan și Ciprian Trifan,  vicepreședintele Consiliului Județean.
Tema întâlnirii a constituit-o prezentarea unor disfuncționalități în aplicarea unor legi, precum și unele propuneri de modificare a acestora.
Gheorghe Croitoru, liderul UJSL ”Frăția” Vaslui, și-a exprimat nemulțumirile legate de anumite aspecte din legea dialogului social, cu privire la dreptul la liberă asociere a salariaților și dreptul la negociere colectivă. Acesta a făcut referire și la Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
”Guvernul spune că a majorat salariile, dar aceste majorări depind de niște sporuri, astfel că ele nu ar crește”, a susținut Gheorghe Croitoru.
Și Daniela Clătinici, liderul Sanitas Vaslui, s-a referit la câteva solicitări ale personalului medical, legate de salarizare.
”De la 1 ianuarie 2018 intrăm cu salarizarea pe Legea 153/2017, unde îngrijorarea noastră este că, prin această lege, sporurile sunt limitate la 30% din valoarea salariului. Ar trebui aprobat regulamentul de sporuri, prin care să se specifice clar cum se acordă aceste sporuri și cuantumul lor”, a spus Daniela Clătinici.
Liderul sindicatului DGASPC Vaslui, Gică Crețu, a  cerut ca în 

Nemulțumit a fost și Mihai Bilan, reprezentant al Sindicatului din Finanțele Publice Vaslui, care a arătat că la ANAF este în curs un proces de reangajare: “La final, vom ști exact ce poziție adoptăm. După unele calcule ale noastre, există riscul să avem salariile diminuate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *