Printează acest articol Printează acest articol

Tineri din Vaslui reținuți pentru trafic de droguri

Doi tineri au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în urma unor percheziţii în oraşul Vaslui, poliţiştii ridicând aproximativ 50 de grame de droguri de la aceştia.

Potrivit unui comunicat remis miercuri de IGPR, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vaslui, sub coordonarea procurorilor DIICOT – BT Vaslui, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat, marţi, cinci percheziţii domiciliare, în oraşul Vaslui, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Una dintre descinderi a avut loc pe strada Traian din municipiul Vaslui, la domiciliul lui Alexandru Teletin, în vârstă de 30 de ani. Tânãrul era angajat ca agent de publicitate la cotidianul local Obiectiv. De asemenea, perchezitii au fost si la locuinta lui Cristian Rotundu, de 28 de ani, prieten cu Alexandru Teletin.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2017, doi bărbaţi, de 28, respectiv 30 de ani, din municipiul Vaslui, ar fi procurat, deţinut şi pus în vânzare droguri de risc. Bărbatul de 30 de ani şi-ar fi pus la dispoziţie locuinţa pentru consum ilicit de droguri. În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproximativ 50 de grame de materie vegetală de culoare verde”, se menţionează în comunicatul de presă.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi 24 de ore, bărbatul de 28 de ani fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, iar cel de 30 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, a unei locuinţe pentru consum ilicit de droguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.