Printează acest articol Printează acest articol

Povestea tânărului din Huși care a transformat un magazin de 32 de metri pătraţi într-un business de un milion de euro

La 16 ani, Vlad Tofan devenea deja antreprenor prin deschiderea unui magazin pentru bărbaţi în oraşul natal, Huşi. A continuat să dezvolte afacerea în paralel cu studiile. Fără să cocheteze vreodată cu stabilitatea unui loc de muncă într-o multinaţională, a transformat micul magazin de 32 de metri pătraţi într-o afacere formată din atelier de producţie, showroom şi magazin online, care aduc venituri anuale de 1 milion de euro.

Afacerea BMan este condusă însă în prezent de Vlad Tofan şi de colaboratorul său, Vlad Mustiaţă, care a ajutat la extinderea businessului cu haine dedicat exclusiv bărbaţilor în mediul online. Vânzările magazinului BMan, care au ajuns anul trecut la circa 1 milion de euro (în creştere cu aproximativ 60% faţă de anul anterior), se împart între online şi offline: 70% sunt generate de cei peste 1.500 de clienţi care vizitează magazinul lunar online, iar restul vânzărilor provin din showroom, unde ajung în fiecare lună aproximativ 700 de persoane.

Vlad Tofan povesteşte că a fost atras de antreprenoriat încă de la 16 ani, când tatăl său l-a încurajat să îşi deschidă propriul business. Astfel a apărut magazinul de haine bărbăteşti pe care l-a deschis în Huşi. Magazinul de fashion pentru bărbaţi al tânărului a reuşit în scurt timp să depăşească nivelul altor spaţii comerciale locale şi astfel a considerat că este oportun să se concentreze doar pe dezvoltarea acestui business, fără să îşi caute alte locuri de muncă. În paralel cu afacerea, a urmat însă şi cursurile unei facultăţi cu profil economic din Iaşi.

Businessul lor este unul atipic, în condiţiile în care dacă majoritatea afacerilor se extind din online, în spaţii fizice, la ei traiectoria a fost inversă: au dezvoltat businessul în online după ce au crescut în offline.

Au început în 2010, cu un magazin de 32 de metri pătraţi, iar în 2014 s-au mutat într-un spaţiu central mai mare, de 183 de metri pătraţi. |n online, lucrurile au evoluat mai rapid: în 2015 au lansat BMan.ro, iar cu primii bani câştigaţi au înfiinţat un atelier de croitorie şi au investit în dezvoltarea produsului finit. |n prezent, deţin şi o fabrică în care fac designul produselor comercializate.

Pe Vlad Mustiaţă, cofondatorul BMan, l-a cunoscut încă din copilărie. ”Suntem de aceeaşi vârstă, din acelaşi oraş, suntem prieteni de 16 ani, însă traiectoria lui profesională a fost diferită“, descrie Tofan colaborarea cu asociatul său de afaceri.

Mustiaţă s-a specializat pe zona de e-commerce şi a urmat o facultate de profil în Bucureşti, portofoliul său de clienţi în acest domeniu trecând de 10.000. |n prezent, se ocupă de dezvoltarea zonei digitale a businessului BMan. Vlad Mustiaţă a lansat această divizie în urmă cu trei ani cu ideea de a vinde produsele din magazinul de haine din Huşi pentru bărbaţi pe care Vlad Tofan îl avea pe o platformă specializată.

”Provocarea a constat în faptul că ne-am propus că dacă vom vinde un singur produs într-o oră, vom crea unul dintre cele mai bune site-uri de fashion pentru bărbaţi din România. |n 20 de minute, am primit prima comandă. Am început să vând zilnic pe acea platformă, iar în urmă cu doi ani am pus împreună pe picioare BMan.ro“, descrie Tofan extinderea în online. Pe platforma online se găsesc peste 1.000 de obiecte vestimentare din mai multe categorii de îmbrăcăminte (casual, smart casual, elegant, clasic, urban sau sport).

Investiţia iniţială în afacere a ajuns la 80.000 de euro, din surse proprii, bani pe care i-au investit într-un stoc nou de produse şi în închirierea a două spaţii, unul dedicat departamentului de marketing şi un altul depozitării produselor. Potrivit lui Vlad Tofan, investiţia s-a amortizat într-un an.

Clienţii cărora li se adresează au între 19 şi 48 de ani, adoptă un stil elegant sau smart casual şi lucrează în corporaţii. ”Vor să iasă în evidenţă într-un mod plăcut, vor să-şi definească stilul vestimentar şi să poarte ţinuta potrivită, indiferent de momentul zilei şi de locul în care merg. |n general, bărbaţii nu alocă destul de mult timp atunci când îşi aleg vestimentaţia şi preferă să aibă o ţinută gata gândită de către specialiştii în domeniu. Este motivul pentru care noi oferim clienţilor noştri consiliere vestimentară gratuită, tocmai pentru a veni în ajutorul lor“, descrie Tofan profilul clienţilor cărora se adresează.

Vlad Tofan spune că şi-au impus, încă de la lansarea afacerii, să ofere consiliere clienţilor – spre exemplu, prin oferirea ţinutei zilei, precum şi printr-un serviciu de call center. Preţurile produselor variază în funcţie de categoria acestora: pentru cămăşi, de pildă, sunt cuprinse între 125 şi 175 lei, pentru sacouri între 295 şi 455 lei, pentru costume între 595 la 895 lei, pentru paltoane preţurile sunt cuprinse între 495 şi 655 lei.

Din rândul provocărilor, tânărul antreprenor menţionează necesitatea diversificării gamei de produse. ”O provocare care se repetă este diversificarea gamei de produse. |n fiecare sezon, vrem să le oferim clienţilor produse diferite faţă de tot ceea ce găsesc pe piaţa de profil. Participăm mereu la târgurile internaţionale de modă pentru a fi în pas cu tendinţele şi pentru a crea produse în nuanţe diferite, cu un design diferit, adaptat tendinţelor europene.“

Planurile de dezvoltare a businessului constau în extinderea cu showroomuri în Cluj, Bucureşti şi Iaşi, iar în ceea ce priveşte partea de online, vor să extindă site-ul la nivel internaţional.

Pe piaţa hainelor dedicate exclusiv pentru bărbaţi activează firme precum Sarto, Sir Ludovic, Marsay, Tudor Personal Tailor – formate în general din magazine fizice sau ateliere made to measure în Capitală; acestea se poziţionează pe segmentul luxury, cu preţuri medii pentru un costum, de pildă, care depăşesc 1.000 de euro.

Sursa – http://m.businessmagazin.ro/actualitate/afaceri/povestea-tanarului-din-husi-care-a-transformat-un-magazin-de-32-de-metri-patrati-intr-un-business-de-un-milion-de-euro-16981940

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *