Tânăr căutat de poliția poloneză, prins în Vaslui.

Un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Vaslui, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost identificat de poliţiştii vasluieni şi condus la arest.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui – Compartimentul Urmăriri l-au identificat pe raza municipiului Vaslui pe I. Alexandru, în vârstă de 27 ani, domiciliat în municipiul Vaslui, pe numele căruia autoritățile poloneze au emis mandat european de arestare. Acesta a fost condamnat 1 an și 9 luni  închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă bancară.

Bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a dispus reţinerea pentru 24 ore, iar în ziua de 12.04.2016  a fost prezentat la Curtea de Apel Iaşi cu propunerea de arestare preventivă. Curtea de Apel Iaşi a emis pe numele lui I. Alexandru mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile.

Reţinerea acestuia s-a făcut în baza semnalării emise de Biroul SIRENE Polonia din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.