Mai multe mame minore în centrele maternale din județ

Un număr de 18 mame cu 21 de copii au fost internate, de la începutul acestui an, în centre maternale din judeţul Vaslui, în zece dintre cazuri fiind vorba despre mame minore.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, numărul femeilor care sunt victime ale abuzurilor şi violenţelor şi aleg să meargă temporar în centre maternale,se menţine constant în ultimii ani, constatându-se, însă, o creştere a numărului mamelor minore.

În cele două centre maternale din municipiile Vaslui şi Bârlad, au beneficiat de servicii de asistenţă socială 18 mame, cu 21 de copii. Dintre mamele internate în centre, 12 sunt minore. Este vorba, în general, despre tinere fete, care, după ce nasc, nu mai sunt primite acasă de familii şi singura lor soluţie este să stea temporar într-un centru maternal. Dacă în cursul anului trecut au fost internate 12 mame minore, anul acesta, până în momentul de faţă, avem 10 beneficiare minore‘, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

În cursul anului 2017, în centrele maternale din Vaslui şi Bârlad au fost internate 30 de femei cu 40 de copii. Dintre acestea, 12 erau minore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.