Serviciul de Ambulanţa Vaslui: solicitări multe, echipaje puţine, mii de kilometri parcurşi, apeluri abuzive

O ambulanţă, un echipaj medical pe tură şi o medie de 1.000 de kilometri parcurşi zilnic. Acesta este bilanţul Staţiei de Ambulanţă Murgeni. De aici nu lipsesc apelurile false sau cele abuzive şi nici pacienţii care consideră că o Ambulanţă este o maşină de transport în comun. Situaţia de la Murgeni  reflectă, în mare, coordonatele pe care îşi desfăşoară activitatea întreg Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui:  solicitări multe, echipaje puţine,  un număr incredibil de mare de kilometri parcurşi de fiecare maşină, apeluri abuzive.

“Am avut un apel de curând la Lingurari. Când a ajuns Ambulanţa, nu a mai găsit pe nimeni, pentru că pacientul plecase cu un alt mijloc de transport. Au fost 100 de kilometri parcurşi inutil şi, ceea ce pentru noi este o mare problemă, timp pierdut.  Uneori  pretenţiile pacienţilor sunt exagerate. Tot recent am avut o mămică al cărei bebeluş avea o viroză şi avea bilet de internare. Fireşte, a fost transportată la cea mai apropiat spital cu Secţie de Pediatrie, adică la Spitalul Murgeni.  Mama a fost extrem de indignată, pentru că nu este transportată la spital, pentru că, potrivit afirmaţiilor făcute chiar de ea, vroia “să  profite de ocazie şi să îşi pună sterilet”, ne spune ..

SAJ statia murgeni (Copy)“Situaţia de la Murgeni  reflectă, în mare, coordonatele pe care îşi desfăşoară activitatea întreg Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui:  solicitări multe, echipaje puţine,  un număr incredibil de mare de kilometri parcurşi de fiecare maşină, apeluri abuzive.  Ca să vorbim concret, statistica anului  2016 arată  că numărul solicitărilor la care au răspuns medicii şi asistenţii care lucrează pe ambulanţele SAJ Vaslui a fost de 53.160, în medie câte 146 de intervenţii  în fiecare 24 de ore, parcurgându-se un număr total de 2.457.455 kilometri, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 6.733 kilometri zilnic. Asta cu 29 de ambulanţe, care au o vechime doi şi 10 ani şi care au la înregistraţi la bord 10.000 şi pînă la peste 900.000 de kilometri şi cu un personal de 12 medici, 98 de asistenţi, 90 de ambulanţieri şi patru operatori”, ne-a precizat Mihaela Corduneanu, managerul SAJ Vaslui.

Potrivit acesteia, dacă în această perioadă cazuistica este extrem de diversă,  predominând  virozele, atât la adulţi cât şi la copii, stările de ebrietate, hipotermiile (cel mai adesea la bătrânii singuri), cirozele hepatice, BPOC (în denumire populară bronşită cronică -n.r.), gravide şi  persoane cu traumatisme prin cădere, în 2016 au predominat  persoanele care acuzau dureri  abdominale, cu 10.033 solicitări. S-au mai înregistrat 5.266 cazuri de dispnee, 4.772 de persoane care au căzut de la înălţime sau au avut diverse accidente, la care se adaugă alte 635 de persoane care au avut evoie de îngrijiri în urma unor accidente rutiere, 2.129 de atacuri cerebrale (AVC), 2.772 de persoane cu afecţiuni psihice sau cu tentative de suicid, 1.269 de persoane agresate, 856 de persoane în stare de ebrietate, 208 intoxicaţii la copii. Pe lângă acestea au fost solicitări pentru afecţiuni generale: cefalee, stare generală alterată la persoanele cu boli cronice, etc.

„Durerea noastră cea mai mare este legată, nu de lipsa personalului medical, personalul de la Vaslui fiind cotat, şi datorită cursurilor intense de formare profesională, ca unul dintre cele mai profesioniste din ţară, ci de starea parcului auto. Numărul mare de kilometri parcurs de fiecare ambulanţa a dus şi la uzura acesteia, iar multe din ambulanţele noastre îndeplinesc criteriile pentru a fi date la casare. Asta este şi dorinţa noastră pentru acest an, dorinţa care, sperăm noi, se va îndeplini”, ne- a mai spus Mihaela Corduneanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.