Se desfiinţează inspectoratele şcolare judeţene

 Toate inspectoratele şcolare judeţene din ţară ar urma să fie desfiinţate dacă legea aprobată tacit miercuri, 10 februarie 2016, de Camera Deputaților va fi promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. Legea pare să fie susținută de reprezentanții din educație care susțin că inspectoratele școlare județene sunt ”instituții toxice, comuniste și corupte”. Potrivit proiectului de lege inițiat de deputatul independent Cornel Comsa, autoritățile locale ar urma să preia și atribuțiile de administrare în baza resurselor proprii și a finanțărilor de la minister. Directorii unităților școlare ar urma să fie numiți direct de către consiliul de administrație al fiecărei școli, iar concursurile de ocupare a posturilor didactice ar fi susținute în cadrul unităților de învățământ. Proiectul mai prevede ca responsabilitatea inspecției școlare să fie preluată de Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP), care ar urma să monitorizeze și „calitatea activităților de predare-învățare și respectarea standardelor naționale și a indicatorilor de performanță, prin inspecție școlară”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.