Printează acest articol Printează acest articol

Profesorii vasluieni, acuzați de omologii botoșăneni: „Niște neprofesioniști”

La nivelul județului Botoșani au fost depuse în jur de 1.000 de contestații la examenul național de bacalaureat. Pentru a nu exista favoritisme, corectura lucrărilor este efectuată de profesori din alte județe.

Anul acesta, pentru județul Botoșani lucrările de bacalaureat au fost corectate de cadre didactice de la Vaslui. În urma contestațiilor au fost situații în care nota a fost modificată decisiv. Profesorul Daniel Botezatu de la Colegiul Național Mihai Eminescu a criticat modul în care și-au făcut datoria omologii vasluieni.

„Au venit rezultatele la contestațiile de la examenul de bacalaureat și nu pot să nu afirm că unii dintre colegii din Vaslui, care au dat notele inițiale, au fost cel puțin iresponsabili. Iată ce diferențe mari sunt între prima notă și nota finală, după contestații, și asta doar la câțiva dintre elevii mei”, a scris Daniel Botezatu pe Facebook

Prima notă e cea inițială, a doua e după contestații. Așadar, la Istorie: 8,20-9,60 !!, 7,55-8,40, 7,75-8,55, 9,35-9,80, 8,15-8,80, 7,65-8,55. La Română: 8,40-9,40, 6,40-7,90 !!, 7,80-8,60, 7-8,20, 6,80-8,10 !!, 6,45-7,90 !!.

„Cred că ISJ Botoșani ar trebui să sesizeze ISJ Vaslui, iar profesorii vinovați să fie opriți a mai corecta la câteva sesiuni de bac de acum înainte. E vorba de niște destine ale unor tineri nevinovați cu care s-au jucat niște profesori neprofesioniști!”, a concluzionat Daniel Botezatu

Un profesor poate fi tras la răspundere dacă diferența de notare după contestații este mai mare de două puncte.

Sursa – www.botosaneanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.