Printează acest articol Printează acest articol

Apel umanitar: Sergiu și Elena au nevoie de ajutorul nostru

Sergiu și Elena Dumitrașcu sunt doi tineri din satul Fruntișeni, comuna Grăjdeni-Vaslui pentru care viața, și așa destul de grea și plină de griji, s-a transformat într-un coșmar, în plină noapte când, din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică, le-a ars casa. Nu era a lor, era a părinților lui Sergiu, dar locuiau cu toții în ea, 7 persoane…bătrânii, părinții și 3 copii: Andra de 12 ani, Alina de 9 ani și Andrei de doar 5 ani.

Nu au fost bogați niciodată, însă pentru puținul pe care îl aveau au muncit din greu, amândoi, ca să-și poată întreține copii la școală și la grădiniță, astfel încât să aibă un viitor mai bun decât al lor. Nu au avut posibilitatea să locuiască singuri pentru că nu au avut teren și nici posibilitatea construirii uneia nouă deși, ca orice familie tânără care pornește la drum în viață, și-a dorit asta.

Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni și așa s-a și întâmplat. Cu implicarea PS. Ignatie, Episcopul Hușilor, și a preotului paroh din comună, părintele Silviu Moroianu, celor doi tineri li se va construi o casă din temelii, însă pentru că totul se ia de „la zero”, atât PS Ignatie cât și preotul, sfătuindu-se cu familia greu încercată, s-au gândit că cel mai bine ar fi ca tinerii, împreună cu cei 3 copii, să locuiască singuri pentru a nu mai exista neînțelegeri în familie. Lipsește însă terenul…și lipsesc și banii pentru achiziția acestuia. Deși a fost identificată o suprafață de 600 mp, în aceeași localitate, trebuie să se plătească 20 mii lei (200 de milioane lei vechi), bani de care nu dispune nici Episcopia Hușilor și nici preotul paroh.

Apelăm însă la ajutorul dvs, a celor care nu ați rămas niciodată indiferenți la necazul altora, și vă rugăm să oferiți puțin din puținul dvs tinerei familii pentru a-și putea cumpăra terenul și a perfecta documentele, astfel încât aceasta să aibă un nou început în liniște, alături de copii.

Le-ar fi de folos și mobilier, aparatură electrocasnică, veselă, lemne de foc, alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte, pături, lenjerii și tot ceea ce considerați dvs că le-ar putea fi util în casă.

Cont deschis pe numele Elena Dumitrașcu
LEI: RO13BTRLRONCRT00G4727402
EURO: RO25BTRLEURCRT00G4727401
Persoană de contact: preot Silviu Moroianu
Tel.: 0728.059.053

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.