Primarul Vasluiului vrea servicii medico-sociale în fosta unitate militară

După nenumărate demersuri făcute de Primăria Vaslui în vederea preluării fostei unităţi militare din Vaslui, primarul Vasile Pavăl îşi începe noul mandat cu acordul Ministerul Apărării Naţionale în acest sens. Proiecte pentru spaţiul respectiv sunt multe, dar primarul spune că acestea depind şi de stadiul în care se află clădirile, la care nu a avut acces.

„Am vrea să construim acolo, un azil e pretenţios spus, dar o casă pentru bătrâni, un centru cofinanţat de primărie, unde cei în vârstă să primească îngrijirea de care au nevoie. Avem solicitări de la spital, care are paturi blocate de bolnavi în fază terminală. Familiile nu îi pot lua acasă, dar noi am putea construi câteva saloane în care aceşti oameni să primească tratamentul de care au nevoie. Avem, de asemenea, solicitări de la Direcţia Socială, care de anul trecut are personalitate juridică şi ale cărei servicii se extind. Este nevoie de mai mult spaţiu şi am putea muta toate serviciile sociale în acea zonă. Rămăne terenul, vreo 17 hectare, unde vom vedea ce se poate face, pentru că cei de la Ministerul Apărării nu au specificat ce am voie să fac şi ce nu. Poate facem acolo pista pentru elicoptere, de care este nevoie în oraş”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului. Acesta s-a dovedit însă destul de rezervat în ceea ce priveşte proiectele concrete ce vor fi realizate în acel spaţiu, dintr-un motiv extrem de simplu: municipalitatea nu a avut acces în incinta unităţii şi, prin urmare, nu a putut evalua nici stadiul de degradare al clădirilor, care ar fi permis o evaluare corectă a investiţiilor.”Eu le ştiu numeric: acolo este o clădire în suprafaţă de…, o alta de…, trei copaci, o anexă, etc. Am cerut acceptul de a intra acolo şi de evalua, înainte de a semna de preluare. Trebuie să vedem exact care este stadiul clădirilor. Nu mă angajez să fac nişte proiecte acolo, să preiau cu ochii închişi şi pe urmă să îmi dau cu pumnii în cap că nu le pot realiza”, a mai spus Vasile Pavăl.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.