PNL Vaslui rămâne fără sediul abia inaugurat

După ce în ultima perioadă PNL Vaslui a rămas fără câțiva membri de vază, precum primarul municipiului Bârlad, primarul de la Vetrișoaia, senatorul Bîca, iată că astăzi a rămas și fără sediul inaugurat în urmă cu câteva luni cu surle, trâmbițe și preot.

“Cu o nouă imagine, echipa liberală își propune o viziune modernă axată pe dezvoltare și prezență activă în centrul comunității, pentru a identifica problemele cetățenilor, dar și soluțiile optime de rezolvare. Împreună pentru un nou început!”. Acestea erau cuvintele liberalilor în urmă cu aproximativ opt luni când și-au inaugurat noul sediul din zona Buium. Bucuria însă nu a ținut prea mult, deoarece spațiul aparține omului de afaceri Ionel Sandu. După ce acesta și-a dat demisia din PNL și-a notificat și foștii colegi pentru eliberarea sediului.

“Am realizat că nu mă regăsesc în Partidul Național Liberal, toate gândurile, ideile mele, tot zbuciumul meu pentru a face ca Vasluiul să beneficieze de investiții, de locuri de muncă nu interesa pe nimeni dintre colegii mei.” declara Ionel Sandu în urmă cu ceva timp. Supărat pe colegii din PNL, acesta s-a înscris în AUR, iar fostul sediu al PNL a devenit al AUR! Încâlcite căile politicii….

One thought on “PNL Vaslui rămâne fără sediul abia inaugurat

Comentariile sunt închise.