Hoți de cai, prinși după ce au furat șase animale în valoare de peste 40.000 de lei
Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, din comuna Rebricea, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a celor patru persoane, bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt calificat, în județul Vaslui.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada august-decembrie 2023, persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor ar fi sustras 6 cabaline, în valoare de peste 40.000 de lei, din trei gospodării aflate în localitățile Bolați, comuna Rebricea, Zăpodeni și Măcrești, comuna Zăpodeni.
La data de 16 ianuarie 2024, polițiștii au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din județul Vaslui.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Biroului Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.
În aceeași zi, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat, față de cele patru persoane, măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate judecătorului de dreptului și libertăți din cadrul Judecătoriei Vaslui, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Pingback: Hoți de cai, prinși după ce au furat șase animale în valoare de peste 40.000 de lei – Vaslui Expres