Pasiunea pentru pescuit are frontiere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși au depistat în zona de responsabilitate trei bărbați cu cetăţenie Republica Moldova care au trecut fraudulos frontiera de stat a României pentru a pescui la copcă.

În data de 05 martie  a.c., în jurul orelor 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși-I.T.P.F. Iași au observat la malul românesc al râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Albița, trei bărbaţi care pescuiau la copcă.

S-a procedat la legitimarea celor trei, ocazie cu care s-a stabilit că sunt cetăţeni din R. Moldova, cu vârste cuprinse între 18 şi 38 ani. Din cercetările suplimentare efectuate și din declarațiile bărbaților s-a stabilit faptul că aceștia au trecut râul Prut pe podul de gheață format ca urmare a temperaturilor scăzute, pe direcţia localităţii Albița, cu scopul de a pescui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În baza Acordului de Readmisie încheiat cu R.Moldova, cei trei bărbați au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.