Părăsită de copii, adoptată de vasluieni, bunica Ileana s-a mutat în casă nouă

Stă în puterea noastră să schimbăm destine, iar miracolele se întamplă atunci când oamenii găsesc ca numitor comun bunătatea. În numele acestui sentiment, zeci de vasluieni au ”adoptat-o” pe bunica Ileana Cărare, din Deleni, care locuia într-o căsuță gata să se prăbușească. Datorită contribuției lor, la sfârșitul săptămânii trecute, bunica Ileana s-a mutat într-o căsuță nouă, mobilată și dotată cu tot ce îi trebuie, cu cerdac și flori în pridvor.

La solicitarea Gabrielei Grigoruță, asistent social în comuna Deleni, la  sfârșitul lunii aprilie,  ziaruldevaslui.ro    vă spunea povestea bătrânei de 80 de ani, Ileana Carare, din Deleni, care trăia în condiții greu de închipuit, într-o casuță gata să se prăbușească, în care plouă și bate vântul: https://www.ziaruldevaslui.ro/parasita-de-copii-o-batranica-de-80-de-ani-are-nevoie-de-ajutorul-nostru/

Nici nu ne închipuiam că apelul nostru  va avea ca rezultat ziua de sâmbătă, 3 iulie,  când i-am înmânat bunicii, devenită între timp bunica noastră, a tuturor, cheile unei casuțe noi, mobilată și dotată cu tot ce trebuie, pentru a-și duce restul zilelor apărată de frig și ploi.
Au contribuit la asta zeci de vasluieni, din țară și de peste hotare, ne-au sărit în ajutor și s-au mobilizat, în frunte cu cei aflați la conducerea instituțiilor, angajații Consiliului Județean Vaslui, cei ai Muzeului Județean, unde am avut și o urnă de donații, cei ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate, membrii Clubului Lions Vaslui.
Nu putem să enumerăm pe toată lumea, chiar dacă contribuția fiecăruia a contat enorm, iar mulțumirile noastre și ale bunicii Ileana se îndreaptă, în egală măsură, către fiecare dintre aceștia.

Am avut certitudinea că lucrurile vor fi duse la bun sfârșit atunci când prietenul nostru Vlad Micu, administratorul firmei Redcon 1 Vaslui –  http://www.redcon1.ro/ , ne-a venit în întâmpinare și ne-a asigurat nu numai că va construi un cămin trainic bătrânei, ci și că va sponsoriza partea de costuri suplimentară sumei pe care noi am strâns-o, pentru a construi o căsuță mobilă, pe structură metalică.
Nu putem să nu  apreciem aportul Primariei Deleni și a întregii echipe de acolo, care ne-au oferit tot sprijinul posibil. 

Toată această mobilizare a avut ca final ziua de sâmbătă, când am sărbătorit-o pe bunica Ileana, care pe 1 iulie și-a aniversat și ziua de naștere. I-am rugat preoții din comună să sfințească căsuța nou construită, i-am înmânat Ilenei Cărare cheile locuinței în care va locui de acum înainte.  Copleșită de tot ce i se întâmplă, bunica Ileana nu a reușit să ne spună prea multe despre ceea ce simte, dar expresia de pe chipul ei, pe care o poate vedea oricine în galeria foto, a fost elocventă.  ”Să vă dea Dumnezeu, tuturor, sănătate!” , a spus la final bunica noastră.

(Text/foto: Mihaela Zărnescu)