Șeful IPJ Vaslui, vizat de o anchetă după ce ar fi folosit mașina instituției în interes personal
Poliția Română a anunțat joi că a început o anchetă în cazul șefilor de inspectorate județene Vaslui și Timiș după ce în presă au apărut informații potrivit cărora cei doi ar fi folosit în interes personal mașinile de serviciu.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, din care rezultă că inspectorii șefi ai inspectoratelor de poliție județene Timiș și Vaslui ar fi folosit autoturisme de serviciu fără respectarea prevederilor legale, conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcția Control Intern”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române. La finalizarea verificărilor, vor fi dispuse măsuri legale, dacă se impun, a mai precizat Poliția Română.
Se fac controale la IPJ Vaslui unde șeful poliției a fost surprins cu autoturismul de serviciu la cumpărături și la alte deplasări în județ. În informarea de presă trimisă joi seară, IGPR a mai precizat că va investiga și informațiile apărute în ziarul Curentul, dezvăluind imagini cu șeful poliției Vaslui. Este vorba despre comisarul-șef Manuel Nacu, care a fost filmat în mod repetat folosind mașina instituției, o Dacia Duster, pentru a merge împreună cu soția la cumpărături și pentru a-și duce copilul la școală.
În data de 16.07.2022 la ora 10.30, comisarul șef Nacu a fost filmat la supermarketul Lidl din Municipiul Huși, acolo unde domiciliază, cu mașina IPJ, în interes personal. Mașina nu are RCA, iar Nacu vorbește la telefon, fiind la volan. În data de 24.07.2022, orele 19.30 același comisar șef Nacu este filmat și fotografiat însoțit de soția sa, Nacu Mihaela, la supermarketul Kaufland Huși cu același autoturism de serviciu, marca Dacia Duster.
În fiecare dimineață, fiul lui Nacu este transportat cu mașina de serviciu a IPJ de la Huși la R.A.R Vaslui, iar pentru toate aceste utilizări ale mașinii de serviciu, șeful IPJ completează în fals foile de parcurs ca fiind în misiune, respectiv în interes de serviciu,notează cei de la Curentul.
.