Fetiţă electrocutată, găsită la câteva ore după deces
O fetiţă de 12 ani, din satul Banca a fost găsită decedată la câteva ore după ce s-a electrocutat. Tatăl copilei era plecat în sat, iar mama acesteia este plecată la muncă în străinătate. Bărbatul şi-a găsit copila inconştientă când s-a întors acasă, a cerut imediat ajutor, dar medicul de pe echipajul de Ambulanţă ajuns la faţa locului nu a mai putut decât să constate decesul. Se pare că fetiţa s-a electrocutat la maşina de spălat, dar cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.