Printează acest articol Printează acest articol

Eduard Popica, investit oficial prefect al judeţului

Prezenţă mai numeroasă ca de obicei astăzi, la ceremonia de investire în funcţie a noului prefect al judeţului, Eduard-Andrei Popica. Astfel, pe lângă obişnuiţii reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, de directorii serviciilor deconcentrate, de angajaţii Prefecturii şi de reprezentantul MAI, (astăzi secretarul de stat Dan-Mihai Chirică), la festivitate au fost invitaţi şi primarii oraşelor şi comunelor din judeţ. Alături de aceştia a fost prezent şi deputatul Adrian Solomon, dar şi fostul prefect, Isabel Bogdan. Marele absent al zilei a fost Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean şi totodată a Organizaţiei Judeţene PSD, cel care l-a susţinut numirea lui Popica în această funcţie.  

Ceremonialul  s-a desfăşurat după tiparul tuturor manifestărilor de acest gen: secretarul de stat Dan-Mihai Chirică a citit cele două hotărâri de guvern: de încetare a funcţiei publice de prefect deţinută de Isabel Bogdan şi cea de numire, prin detaşare, a lui Eduard-Andrei Popica în funcţia de prefect, tânărul prefect a depus jurământul de credinţă, după care reprezentantul MAI, Ciprian Trifan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, i-au urat  mult succes şi şi-au exprimat  dorinţa unei bune colaborări.

Vizibil emoţionat, Eduard Popica a mulţumit premierului Sorin Grindeanu pentru încrederea pe care i-a oferit-o numindu-l în această funcţie şi a dat asigurări că îşi va desfăşura activitatea cu respectarea legii şi că îşi doreşte o bună colaborare cu toate instituţiile, fie că este vorba de Consiliul Judeţean, primării, instituţii deconcentrate, parlamentari sau mas-media. “Lucrând în trecut în cadrul Instituţiei Prefectului Vaslui, cunosc foarte bine colectivul, despre care pot spune că este unul de excepţie. Alături de colegii mei voi putea pune în practică principiile pe baza cărora îmi voi desfăşura activitatea: legalitate eficienţă şi transparenţ”, a spus Eduard Popica.

Eduard Popica are 33 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Drept şi al unui master în administraţia publică locală. A lucrat în sistem privat, ca director al unui post de radio local, a deţinut funcţia de consilier juridic la Consiliul Judeţean Vaslui, iar în perioada 2014-2016 a fost director al Cancelariei Instituţiei Prefectului, în mandatul prefectului Andrei Puică. Cu nici o lună în urmă, a căştigat un concurs pe un post de consilier în cadrul DGASPC Vaslui.

Cu o numirea controversată, pusă pe seama legăturilor de rudenie cu “regele asfaltului” din judeţ, Emil Savin, patronul SC Transmir, al cărui ginere este, dar şi cu deputatul Adrian Solomon, care i-a fost naş de cununie în 2016, precum şi cu Dumitru Buzatu, căruia i-a botezat nepoata, acum Eduard Popica trebuie să demonstreze că poate face faţă funcţiei de prefect, cel puţin în aceeaşi măsură ca predecesorii săi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *